O să-i crească barbă până revine la fileu! Un jucător din circuitul ATP, suspendat opt ani pentru trucare de meciuri

Tenismenul chilian Juan Carlos Saez (28 de ani) a fost suspendat pentru opt ani și amendat cu 12.500 de dolari pentru trucare de meciuri.

Potrivit Sky Sports, Saez nu a cooperat în investigația realizată de Unitatea pentru Integritatea Tenisului și nu a reclamat o abordare pentru corupție venită în timpul unui turneu.

Saez a intrat în atenția Unității pentru Integritatea Tenisului după ce au fost observate mai multe anomalii pe piața pariurilor sportive în timpul meciurilor sale. De asemenea, acesta a refuzat să ofere telefonul său pentru o analiză mai amplă.

În prezent, sportivul din Chile ocupă locul 1082 ATP. Cea mai bună clasare a avut-o în septembrie 2015, când a atins poziția 230.

Publicat: 20 08. 2019, 20:08
Actualizat: 20 08. 2019, 20:09