O singură necunoscută. Halep și-a aflat alte două rivale pentru Turneul Campioanelor de la Singapore

Ziua de miercuri a decis alte două jucătoare calificate la Turneul Campioanelor, care se va desfășura în perioada 25 octombrie – 1 noiembrie. Celor cinci jucătoare deja calificate la Singapore la începutul acestei săptămâni (Simona Halep, Garbine Muguruza, Maria Șarapova, Petra Kvitova și Aga Radwanska) li s-au alăturat, oficial, campioana-surpriză de la US Open, Flavia Pennetta și Angelique Kerber.

Simona Halep are în față posibilitatea revanșei în fața sportivei care i-a barat drumul spre prima finală în turneul de la Flushing Meadows, după ce Pennetta și-a asigurat matematic prezența la Singapore, grație succesului net, 6-2, 6-4 în primul său meci de la Cupa Kremlinului, în fața Dariei Gavrilova. Calificarea în sferturi o scutește de emoții pe veterana de 33 de ani care va pune punct carierei sale, după întrecerea de săptămâna viitoare.

 

Nemțoaica Angelique Kerber, a cărei calificare la Singapore a fost inițial anunțată pe conturile de pe rețelele de socializare ale WTA, apoi informația a fost retractată, doar pentru a fi oficializată trei zile mai târziu, vine în condițiile în care „Angie” a renunțat să mai joace la Moscova, acuzând o accidentare la spate. „Nu sunt 100% pregătită. Doctorii mi-au recomandat să mă odihnesc, pentru a mă recupera„, transmitea jucătoarea din Germania.

Simona Halep, finalistă în 2014, este principala favorită a Turneului Campioanelor, care începe cu meciuri jucate în sistem de grupă, care decid cele patru tenismene calificate în semifinale.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep,?

 

Publicat: 21 10. 2015, 18:19
Actualizat: 21 10. 2015, 18:20