Jucătoarea slovacă de tenis Dominika Cibulkova (locul 5 WTA) a pierdut, sâmbătă, meciul cu sportiva kazahă Yulia Putintseva (locul 34 WTA), scor 6-3, 4-6, 4-6, în semifinalele turneului WTA Premier de la Sankt Petersburg, și nu o va depăși pe Simona Halep în ierarhia mondială.
Partida a durat 2 ore și 21 de minute. Cibulkova a condus cu 4-2 în setul decisiv, dar Putintseva a revenit cu 4 game-uri la rând. Pe ansamblul meciului, slovaca i-a oferit zece șanse de break sportivei din Kazahstan.
Dominika Cibulkova (27 de ani) era cotată cu a doua șansă la câștigarea trofeului la Sankt Petersburg. În 2016, Cibulkova s-a oprit în sferturile competiției din Rusia.
Pentru parcursul din acest an la Sankt Petersburg, slovaca va primi 85 de puncte în clasamentul mondial și un cec în valoare de 37.850 de dolari. Prin urmare, Cibulkova își menține poziția a cincea în ierarhia WTA (5.070 de puncte), iar Simona Halep va rămâne pe locul patru WTA (5172 de puncte). Slovaca ar fi depășit-o pe româncă dacă se califica în finala turneului din Rusia.
Simona Halep (25 de ani )s-a retras, vineri, înainte de meciul din sferturile de finală ale turneului WTA de la Sankt Petersburg, unde era principala favorită, din cauza unei accidentări la genunchi. Românca a anunțat că nu va participa la Fed Cup, dar nici la turneele de la Doha și Dubai.
Yulia Putintseva – Kristina Mladenovic este finala turneului de la Sankt Petersburg. Tot sâmbătă, franțuzoaica Kristina Mladenovic (23 de ani, locul 51 WTA) a trecut de rusoaica Natalia Vikhlyantseva (19 ani, 115 WTA), scor 4-6, 6-2, 6-2.
Turneul WTA Premier de la Sankt Petersburg se dispută pe suprafață dură în sală și este dotat cu premii totale în valoare de 776.000 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER