O zi cu Alexandra Dulgheru: magic Alex

Ce face un jucător de tenis când nu ține racheta în mână?
Răspunsul e simplu și e dat de cea mai în formă jucătoare
autohtonă, Alexandra Dulgheru (32 WTA): joacă baschet sau fotbal și
încearcă și puțin atletism.
Aflată în țară, într-o minivacanță de recuperare, Alexandra
Dulgheru are săptămâna aceasta un program lejer. Astfel, după ce în
prima zi și-a testat valențele fotbalistice, campioana de la
Varșovia a trecut la scamatorii cu mingea de baschet, pe terenul de
la Tenis Club București, baza lui Dinu Pescariu.

„Credeam că azi nu ne antrenăm, că plouă”, zboară vorbele ei spre
antrenorul Daniel Dobre, ca o scuză la întârzierea de câteva
minute. Năvălește ca o tornadă pe teren, face câteva mișcări de
încălzire și se repede spre minge. Pe față i se citește oboseala,
în contrast cu energia pe care o degajă la fiecare mișcare. „La noi
nu plouă niciodată. Hai să-i dăm drumul la baschet!”, o liniștește
antrenorul.

Bijuterii”
pe deget

Alex cântărește atent mingea, o rotește într-un deget, face
două-trei jonglerii și dezlănțuie driblingurile. Bucuria jocului
liber se destramă repede, când vocea autoritară a antrenoarei care
coordonează pregătirea direcționează antrenamentul pe părți
specifice. Alex zâmbește tot timpul și concentrarea îi colorează
fața pistruiată. „Încordează mai mult brațele acolo și un pic mai
relaxată din picioare”, o corectează Dobre de pe margine.
Antrenorul își urmărește atent eleva: „E ca un fel de distracție,
capul nu se gândește la tenis, iar corpul se mișcă”.

Patru
zile fără tenis

Exercițiile se succed cu repeziciune și doar unul îi dă de furcă
tinerei de 21 de ani. „Am pantalonii largi, nu se rotește mingea”,
explică râzând în momentul în care, aplecată, cu picioarele lipite,
trebuie să facă cercuri cu mingea în jurul genunchilor. Nu se lasă
și repetă până mișcarea îi iese și leagă perfect seria de cercuri.
Încheie cu două ture ușoare de teren și câteva elemente de
stretching. „Nu am jucat tenis de două zile și deocamdată e OK.
Rezist cam patru zile fără tenis, după care mă duc la domnul Dobre
spunând: «Haideți să mai dăm în minge, să mai exersăm ceva!»”, râde
ea, în timp ce se pregătește pentru următoarea etapă: masajul.
Părăsește mocheta verde artificială, dar gândul îi zboară deja la
iarba verde de la Wimbledon.

4
ani
este vârsta la care Alexandra a început tenisul

Publicat: 03 06. 2010, 09:01
Actualizat: 03 06. 2010, 09:06