OFICIAL | Andy Murray revine în competiție cu un super-meci. Unde și când joacă britanicul, după aproape un an de pauză
Scoțianul Andy Murray va juca primul meci după o pauză de 11 luni împotriva australianului de pe locul 24 ATP, Nick Kyrgios, în primul tur al turneului de la Queen’s.
Scos în afara circuitului de o accidentare la șold, după Wimbledon 2017, Murray și-a testat șoldul afectat și operat în două ședințe de antrenament-test, vineri, dar a amânat decizia până duminică. Deși le-a dat emoții organizatorilor, sportivul cu trei titluri de Mare Șlem în palmares a decis că poate juca în turneul de 500 de puncte, organizat pe iarbă și intrat în calendarul 2018 sub titulatura Fever-Tree Championships.
5-0 este bilanțul meciurilor directe dintre Andy Murray și Nick Kyrgios, britanicul fiind singurul membru din Big Four neînvins încă de capriciosul australian
Chiar și în absența liderului mondial Rafael Nadal, care a anunțat miercuri că are nevoie de o pauză de odinhă după un sezon de zgură excepțional, dar foarte solicitant, încheiat cu un al 11-lea trofeu la Roland Garros, tabloul de concurs de la Queen’s este foarte puternic. Marin Cilic este principalul favorit al întrecerii programate în perioada 18-24 iunie. Croatul va deschide cu un meci împotriva spaniolului Fernando Verdasco.
Grigor Dimitrov, Kevin Anderson și David Goffin sunt ceilalți membri din Top 10 înscriși la start, iar Novak Djokovic, Andy Murray, Milos Raonic și Stan Wawrinka completând distribuția fără a prinde lista capilor de serie. Astfel, londonezii ar piutea vedea un super-derby în turul doi, între Djokovic și Dimitrov – dacă sârbul trece de un jucător venit din calificări, iar bulgarul – de bosniacul Damir Dzumhur.