OFICIAL | Simona Halep a coborât pe locul 7 în clasamentul WTA

Eliminată în optimile turneului WTA de la Stuttgart, jucătoarea de tenis Simona Halep a coborât o poziție în clasamentul mondial, de pe locul 6 pe 7, aceasta fiind cea mai slabă clasare a româncei în ierarhia mondială din martie 2014.

Simona Halep se află la 320 de puncte de ocupanta locului 10, Belinda Bencic, la 500 de puncte de ieșirea din top 10. Pe primul loc al clasamentului se află americanca Serena Williams, urmată de poloneza Agnieszka Radwanska și de Angelique Kerber, din Germania. Halep mai este devansată de Garbine Muguruza, Victoria Azarenka și de Petra Kvitova, cea căreia i-a cedat locul 6. Următoarea cea mai bine clasată româncă este Monica Niculescu, locul 31 mondial.

Clasamentul WTA la simplu

1. Serena Williams (SUA) 8.625 puncte
2. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.775 puncte
3. Angelique Kerber (Germania) 5.740 puncte
4. Garbine Muguruza Blanco (Spania) 4.876 puncte
5. Victoria Azarenka (Belarus) 4.530 puncte
6. Petra Kvitova (Cehia) 3.947 puncte
7. Simona Halep 3.660 puncte
8. Roberta Vinci (Italia) 3.615 puncte
9. Maria Șarapova (Rusia) 3.431 puncte
10. Belinda Bencic (Elveția) 3.340 puncte
………………………………………………………
31. Monica Niculescu 1.495 puncte
35. Irina Begu 1.410 puncte
95. Alexandra Dulgheru 710 puncte

În clasamentul Road to Singapore, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep este doar pe locul 29.

Mediafax

Publicat: 25 04. 2016, 11:27
Actualizat: 25 04. 2016, 11:28