OFICIAL | Simona Halep își amână operația pentru a reprezenta România în FED Cup! FRT a confirmat: cum va arăta echipa la meciul cu Cehia

Simona Halep va face parte din echipa României la meciul cu Cehia, din sferturile de finală ale FED Cup. Întâlnirea  va avea loc la Cluj, în weekend-ul 6-7 februarie.

Deși inițial anunțase că nu va putea participa la disputa cu deținătoarea trofeului, urmând să fie supusă unei intervenții chirurgicale, Halep s-a răzgândit și se pare că va amâna intervenția până după confruntarea de la Cluj.

Contactat de ProSport, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a confirmat componența echipei tricolore pentru meciul cu Cehia, cu Simona Halep printre cele patru jucătoare.

Au renunțat la Dulgheru
Simona Halep (2 WTA), Irina Begu (31 WTA),  Monica Niculescu (40 WTA) și Andreea Mitu (96 WTA) sunt cele patru jucătoare care vor reprezenta România. S-a renunțat astfel la Alexandra Dulgheru, care se confrunta oricum și ea cu probleme medicale.

Cel mai probabil, Simona Halep și Irina Begu vor juca în confruntările de simplu, în timp ce în proba de dublu vom fi reprezentați de Irina Begu și Monica Niculescu.

Pentru echipa Cehiei vor juca Petra Kvitova (7 WTA) , Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strypova (48 WTA) și Denisa Allertova (66 WTA).

„Să joc la Fed Cup a însemnat și înseamnă foarte mult pentru mine, de aceea sunt dezamagită că nu pot participa din nou alături de echipă„, declara Halep în momentul în care își anunța fanii că urmează să se opereze.

România a pierdut singura partidă directă împotriva Cehiei, în 1980, cu 2-1. Virginia Ruzici, Florența Mihai și Lucia Romanov au fost convocate pentru acel meci contând tot pentru sferturile de finală ale competiției și disputat pe teren neutru, la Berlin, în Germania de Vest.

Cehia a câștigat de nouă ori competiția pe echipe a tenisului feminin, în 1975, 1983, 1984, 1985, 1988, 2011, 2012, 2014, 2015

 

Publicat: 27 01. 2016, 13:20
Actualizat: 27 01. 2016, 13:34