Olanda, următorul adversar al României în Cupa Davis.** Mergea și Tecău au adus punctul decisiv: „A fost dificil cu danezii!” Primele reacții:

Tenismanul Horia Tecău a declarat sâmbătă, la finalul partidei de dublu câștigată împreună cu Florin Mergea, în Cupa Davis, că amândoi sunt bucuroși pentru că au adus României punctul care a calificat-o în turul doi al al Zonei Euro-Africane a Cupei Davis.

„Suntem un cuplu solid la dublu cu Florin Mergea, iar când suntem favoriți am câștigat punctul. A fost un meci dificil astăzi, mai ales primul set, dar ne bucurăm că am adus victoria împreună și punctul decisiv României. Danezii au intrat pe teren cu atitudinea de «n-am nimic de pierdut», cu servicii bune, iar noi ne-am acomodat cu jocul lor prin setul doi, dar treptat am câștigat moral. A fost extraordinar astăzi, cu sala plină, atmosferă extraordinară. E minunat să joci în fața unui public atât de numeros. Urmează meciurile cu Olanda, vom juca tot acasă, vom vedea unde anume, ne vom sfătui. E important să avem o echipă completă, cea mai bună pe care o vom putea alinia. Sper să fim în formă bună în aprilie, mai este până atunci mergem fiecare la turneele noastre”, a declarat Horia Tecău, la TVR, la finalul partidei de dublu.

La rândul său, Florin Mergea a precizat că el și Tecău au făcut ce știau mai bine pentru a câștiga. „Emoții sunt întotdeauna înaintea meciurilor, dar le-am tratat serios pe fiecare în parte. Nu am știut exact ce va face Kromann, cum joacă, astfel că în meciul de astăzi am făcut ce știam mai bine eu și Horia. A fost acel tie-break, am avut și o durere la umăr, care mă supără de obicei la început de an. Important este că am câștigat și e foarte frumos să joci acasă, cu o sală plină„, a spus Mergea.

Căpitanul nejucător al echipei României, Ciprian Porumb a declarat că Mergea și Tecău au jucat fantastic: „Știam că va fi greu cu echipa Danemarcei, deși nu are nume mari în echipă acum. Dar sunt jucători care pot face orice pe teren, iar asta s-a văzut în meciul de ieri cu Ungur, de 5 seturi. Astăzi, băieții noștri au jucat fantastic la dublu, au avut unele momente de joc de nivel mondial. Această echipă crește cu fiecare meci jucat. Urmează partidele cu Olanda, în fața căreia avem de luat o revanșă, după înfrângerea usturătoare de acum un an. Cred că vom avea cea mai bună echipă, pe o suprafață care ne convine, dar și în fața unor fani, care să poată crea cel puțin atmosfera de aici, de la Cluj”.

România conduce Danemarca, cu 3-0 la general și s-a calificat deja în turul doi al Grupei I din Zona Euro-Africană, în care va întâlni Olanda, între 5-7 aprilie.

La Cluj, Marius Copil a trecut de Frederik Nielsen, cu 6-3, 7-6 (7), 6-4, Adrian Ungur l-a învins pe Martin Pedersen, cu 6-2, 7-6 (3), 4-6, 4-6, 6-2, iar perechea de dublu Florin Mergea-Horia Tecău s-a impus și ea, duminică, cu 7-6 (3), 6-2 și 6-4, în fața lui Frederik Nielsen-Thomas Kromann.

Meciurile de duminică vor conta astfel doar pentru palmares, fiind stabilite disputele Ungur-Nielsen și Copil-Pedersen, începând cu ora 13.00.

Mediafax

Publicat: 02 02. 2013, 18:01
Actualizat: 02 02. 2013, 18:05