Opinia specialistului | Cum a apărut școala românească de tenis feminin. „Ea și-a dorit să apară și fetele în prim-plan, simțindu-se marginalizată și când juca”. Halep versus Cîrstea. „Este foarte greu să îți astâmperi o calitate despre care tu crezi că te diferențiază de ceilalți”

Tenisul românesc este vizibil și trăiește, în mare măsură, în 2018, prin rezultatele de la feminin. Din inima Clujului, după ce a pus punct capitolului de la Federația Română de Tenis, Ciprian Porumb privește sub lupa specialistului evenimentele din sportul alb mondial, concentrându-și zi de zi energia pe munca de la clubul său cochet, cu două terenuri de tenis, frecventat de copii micuți și entuziaști.

La startul US Open 2018, pe tabloul de simplu feminin se află șase jucătoare, patru dintre acestea făcând parte din generația ’90. „Cred că a contat foarte mult faptul că Ruxandra (n.r. – Dragomir) le-a încurajat pe fete. Din 2009, până în 2013, fetele acestea născute în ’90, ’91 erau la momentul la care trebuiau susținute. Și Ruxandra a făcut acest lucru, îndreptând atenția și spre fete. Luând de la acea Cupă Davis, care întotdeauna era în prim-plan, cu Andrei Pavel și cu echipa foarte bună de atunci. Tenisul masculin exista la simplu, atunci și noi contam. Dar este un mare merit al Ruxandrei Dragomir, care a venit cu o altă deschidere și a spus – hai să încercăm și cu fetele„, este de părere Ciprian Porumb.

A fost un risc…
Da, a fost un risc. Dar ea s-a apropiat foarte mult de ele. Eu eram vicepreședinte la Federație, mergeam des la București și tot timpul era pe lângă ele, le încuraa, avea o experiență clară în circuitul feminin, le putea da sfaturi. Consider că a contat mult în dezvoltarea tenisului feminin în anii următori.

A fost strict o viziune, sau a fost ambiția unei foste jucătoare, a unei femei, de a susține sportul feminin, despre care simțea că nu este suficient promovat și că este dezavantajat în comparație cu tenisul băieților? A fost o consecință de tip activism feminist?
E o combinație. Sigur, ea și-a dorit, probabil, să apară și fetele în prim-plan, ea simțindu-se marginalizată și când juca. Dar, este de apreciat și dorința ei, și tenacitatea ei de a mobiliza aceste fete și de a fi aproape de ele, de a pleca urechea la greutățile și la problemele lor. Acum, aceste rezultate se văd. Și cred că, acum, s-a format o școală românească de tenis feminin.

O școală românească nu de tenis, ci de tenis feminin, așadar, care, ce are în plus?
Are acea concurență între fete, are acei antrenori care deja au o experiență foarte mare pe circuit și care își fac echipe, iar pe lângă aceste fete foarte bune aduc junioare, care reușesc să crească lângă ele. Exact ce se întâmplă la spanioli. În Spania, asta se întâmplă în tenis, la bărbați. Este extraordinar să ai atâtea fete pe tabloul principal de la Wimbledon, US Open, să fii la egalitate cu Rusia ca număr de jucătoare. Și eu văd că în tenisul feminin avem și viitor. Avem jucătoare bune, tinere, care deja câștigă turnee ITF, deja trec tururi la turnee WTA. Speranță este. Să vedem la băieți – acolo e mult mai greu.

„Ai nevoie de regularitate și să crești în ritmul de lovire. Trebuie să lovești mingea cu aceeași constanță, să deranjezi adversarul, fără să lovești însă sută la sută. Trebuie să poți să închei un punct fără a lovi nebunește”

Cum a făcut Simona Halep pasul între finalele de Grand Slam pierdute – 3 la număr, și a patra, câștigată, la Roland Garros, anul acesta?
La nivelul ei, era o chestiune de timp. Tot timpul am spus asta. Poate e mai greu acum, pentru ea, decât înainte. Pentru că, ambiția asta, de a aunge să câștigi un Grand Slam te mobilizează să te antrenezi, să fi. mai bun, mai bun. Ce este mai greu în tenis este să te menții. Și ea face foarte bine acest lucru – ceea ce puțină lume remarcă. Ea este între cele mai bune ucătoare de tenis din lume de atâția ani de zile. Vom vedea acum, cu Mihaela Buzărnescu, după acest bum, dacă va reuși să se mențină.

Pe de altă parte, în tenisul feminin, există o istorie – se contestă jucătoarele care sunt doar constante. Lumea s-a uitat la Radwanska – care era foarte constantă, s-au uitat apoi la Caroline Wozniacki, care foarte mult timp a fost număr unu fără emoții, dar nu reușea să câștige un titlu important. Așa s-a creat o obișnuință, de a contesta această constanță îndelungată, care nu este însoțită și de vârfuri, de victorii în turneele de Mare Șlem. Așa se explică, nu?
Putem vorbi despre o inconstanță a topului tenisului feminin actual, fapt care îl face mai ușor decât tenisul masculin. Aici este răspunsul la întrebarea de ce noi nu avem jucători de tenis în România? Ca să câștigi, ca să fii foate bun ca bărbat, trebuie să bați jucători care sunt foarte constanți, care joacă același tenis tot timpul anului și pe care trebuie să ai valoare ca să poți să îi bați. În schimb, la fete, se dovedește că poți aunge până într-o semifinală cu mai multă ușurință. Poți să joci cu Sloane Stephens finala – deși pe tablou erau mult mai multe jucătoare mai bune sau mai titrate. Dar, ce să spună generația de la masculin care a trăit în umbra celor patru mari? Un Berdych… nu a apucat să câștige un titlu mare, pentru că cei patru mari au luat tot. Wawrinka și Cilic au mai spart, acum, când aceștia sunt deja bătrâni. Ei au fost, clar, under the gun, sub presiunea acestor patru monștrii, care au jucat incredibil când unul, când altul, când toți.

Ce îi lipsește sau ce i-a lipsit Soranei Cîrstea, cea mai agresivă jucătoare din tenisul românesc, poate singura capabilă de a produce un tenis gen Ostapenko, pentru a face un turneu mare, cap-coadă? Și a câștiga un trofeu important? Ce îi lipsește ca să fie de neînvins șapte meciuri, sau la un turneu Premier Mandatory?
Jucând așa, ca ea, e foarte greu. În tenisul de azi, regularitatea face diferența. Și pregătirea fizică. Sunt foarte puțini jucători mari care să își asume riscuri nemăsurate. Mi se pare că Sorana are un temperament care o face să fie așa. Așa e construită. Eu văd că lipsește, poate, puțin acea construcție a punctului. Să construiești efectiv punctul, nu să lovești din prima. Să plasezi mingea și să găsești acele unghiuri. Tenisul, de fapt, este un sport de precizie. Trebuie, din deplasare, să reușești să pui mingea. Ești scos în extremis, să reușești să pui mingea într-un colț sau altul al terenului este un mare lucru și este mult mai avantajos decât să joci super-spectaculos, să faci câteva puncte, dar să și greșești foarte mult, neforțat. Aici este cântarul. Lucrul acesta îl face foarte bine Simona, care a înțeles că așa e tenisul de vârf. Ca să fii foarte constant, ai nevoie de regularitate și să crești în ritmul de lovire. Trebuie să lovești mingea cu aceeași constanță, să deranjezi adversarul, fără să lovești însă sută la sută. Doar în situațiile în care vrei să surprinzi adversarul. Trebuie să poți să închei un punct fără a lovi nebunește, cum s-ar spune. Aici este apanajul jucătorilor foarte, foarte buni, care devin jucători de Top 5 sau Top 10. Dar, este foarte greu de făcut. Sunt convins că Sorana știe acest aspect.

Dar…?
Temperamentul ei… Și calitățile pe care le are. Și aici este o problemă. Dacă ai calitatea pe care o are ea, să poți să trimiți mingea așa puternic, să fii atât de agresivă, este foarte greu să poți să îți astâmperi această calitate, o calitate despre care tu crezi că te diferențiază de ceilalți.

Deci, de fapt, această calitate…
Lucrează împotriva ta! Este foarte greu să prinzi șapte meciuri, jucând jocul pe care îl joacă ea, la limită. În două săptămâni se schimbă condițiile, vremea, într-o zi e vânt, într-o zi nu. E greu să joci tot timpul la colț, tare.

A ieșit pentru Ostapenko, a ieșit pentru Kvitova…
Ostapenko este o jucătoare mai mică, mai mobilă, mai fâșneață. Are o lovitură foarte puternică, cu care poate face diferența, dar poate plimba mingea, poate schimba acest stil de joc chiar și cu 180 de grade, din câte văd eu. Dar, și la ea, diferențele dintre zilele bune și cele proaste sunt cer-pământ.

„‘Mi-a venit mingea, acum ce fac, ce mai fac cu ea?‘ O jucătoare ca Simona, ca Buzărnescu are tot timpul un răspuns pentru orice minge care vine în teren. De foarte multe ori, este un răspuns bun sau răspunsul ideal”

Secretul Mihaelei Buzărnescu care este?
Maturitatea pe care a căpătat-o. Maturitate căpătată în timp. Perseverență și poate și o sănătate mai bună.

Prin ceea ce face, pregătire, abordare, dă semnale că s-ar putea menține?
Da. E o jucătoare completă, care se mișcă ușor pe teren, are mobilitate. Are și intuiție bună a mingii – ceea ce, poate, Soranei îi lipsește puțin – intuiția mingii, să fie acolo mai din timp. Dar, asta primești în momentul în care începi să joci. Sorana rupe jocul, rupe tot timpul jocul și, în momentul în care îi mai apare o minge, e surprinsă cumva – ‘mi-a venit mingea, acum ce fac, ce mai fac cu ea?‘ O jucătoare ca Simona, ca Buzărnescu are tot timpul un răspuns pentru orice minge care vine în teren. De foarte multe ori, este un răspuns bun sau răspunsul ideal pentru situația în care se află în meci.

Darren Cahill ce a adus în jocul Simonei?
Așa cum spune toată lumea, este un foarte bun psiholog și se înțelege foarte bine cu ea. A reușit să o îmblânzească pe Simona, o fire vulcanică. A reușit să îi explice că pentru a aunge sus și pentru a se menține, trebuie să aibă o constanță și în atitudine, trebuie să aibă griă și la acest aspect pe căruia, un jucător, cât e el de mare, fiind prins în multe altele – ce să fac acum, cum fac, ce joc, cum mă pregătesc – nu îi dă prea mare importanță. Nu prea îți pui problema de ce am dat o minge în fileu și m-am supărat, de ce am țipat?, dar trebuie să ai griă, să ai o atitudine bună. Să poți să arăți foarte bine pe teren din punctul acesta de vedere, al mentalului, să nu îi lași adversarului momente în care să creadă că eșt la pământ. Este un oc și cu mintea celuilalt, tenisul.

„Orașul Constanța are o tradiție grozavă în tenis. Au scos jucători și înainte de ’89 și după ’89. Jucători foarte buni. Desigur, poate că îi ajută și clima. Este o climă mai blândă, se poate juca mai mult tenis afară, nu în balon. Eu asemăn ceea ce se întâmplă acolo, bineînțeles – făcând o comparație exagerată, cu Barcelona, unde merg foarte mulți jucători să se pregătească și se pregătesc afară tot timpul anului. România are, predilect, terenul de zgură, iar jocul afară se leagă foarte tare de terenul de zgură. Cred că asta poate fi o explicație a apariției unor tenismeni atât de buni în Constanța. Desigur, au fost centre foarte bune și la Brașov, Clujul a reușit să se ridice puțin, au apărut cluburi destul de frumoase care au reușit să aducă turnee Futures de-a lungul timpului. Și cu câteva rezultate la juniori”
Ciprian Porumb

„Simona a tratat cu respect această alăturare de școli de tenis. Școala românească – cu talent și o școală australiană – pragmatică, cu reguli clare”

S-a spus despre Simona că este mai dificilă. A contat că Darren Cahill a venit cu prestanță din afară? Ca și cum ar fi adus superioritatea unui alt sistem?
Sigur. În plus de asta, cu rezultatele pe care le-a avut și cu jucătorii pe care i-a avut, normal, Simona a tratat cu respect această alăturare de școli de tenis. Școala românească – cu talent și o școală australiană – pragmatică, cu reguli clare. A dat roade. Darren și stă cu ea. A avut o ambiție extraordinară cu Simona, la câte au fost și la cum a fost relația lor, tensionată de multe ori. Lui Darren îi lipsea această performanță la feminin, pentru că reușise la masculin, ca să fie un antrenor complet. Ca să demonstreze că reușește în orice condiții – bineînțeles, mereu cu super-jucători. Jucătorul face antrenorul la nivelul acesta. Dacă ai material bun, poți fi mare antrenor. Dacă nu… mai greu.

Aici chiar apare, deci, conceptul de echipă…
Da! Într-o lume în care ești tot timpul singur și sub presiune, este o echipă care îți dă încredere mare să continui și să te motivezi zi de zi. Sistemul competițional din tenis este greu.

„Colaborarea cu Teo Cercel mi se pare foarte pozitivă. Reușește de atâta timp să aibă un preparator fizic care o cunoaște extrem de bine, îi poate vedea evoluția, o simte și îi poate oferi exact ceea ce îi trebuie. Vorbim de mari echipe, de profesioniști. Totul e frumos acolo sus. Dar e greu aici, jos, până ajungi sus”
Ciprian Porumb

Lipsesc mentorii adevărați în tenisul românesc? Care să aibă acea aură necesară?
Cred că da. În tenisul actual ești privit mai bine dacă vii ca preparator fizic, decât dacă ești profesionist în tenis. Așa mi se pare. În tenis, e ca în toată România – invidie, râcă. Este mare păcat, pentru că tenisul e un fenomen mic pentru a consuma atâtea energii.

„Din strădania Federației de a face multe turnee Futures nu a prea ieșit mare lucru. Poate era mai bine să fi fost făcute mai puține turnee și să ajuți, direct, tinerii cu potențial, în programe, cu antrenori. Cu un centru și cu o rețetă care să poată scoate campioni. Noi am încercat asta, atunci când am fost acolo. Desigur, patru ani sunt puțini într-un astfel de demers, acolo unde învățarea și procesul de implementare durează foarte mult. Progresul nu este evident imediat, niciodată. Trebuie să muncești zi de zi, să ai încredere în tine și răbdare, apoi rezultatele vor apărea. Cred că ar trebui să profităm mult mai mult de faptul că avem atâția jucători de top, ar trebui să existe mult mai mulți sponsori la Federație, alături de echipele de Cupa Davis și Fed Cup”
Ciprian Porumb