OPINIE | Ce înseamnă amintirea lui Ilie Năstase despre Wimbledon 1973?

S-a aflat deja din presă despre faptul că Ilie Năstase a fost interzis la turneul de la Wimbledon 2017 chiar și ca simplu spectator! Despre „corecții” de occidentali mi-am mai exprimat punctul de vedere, așa că nu voi mai insista. Însă în răspunsul pe care l-a dat fostul nostru mare campion de tenis referitor la această decizie, printre altele s-a referit și la prezența sa de la ediția din 1973 a celebrului turneu londonez pe iarbă, afirmând: „Eu atâta știu și ar trebui să îi întrebați pe ei: în ”73, când n-a vrut să joace nimeni la Wimbledon și eu am jucat – nu contează? La asta nu se gândesc? Dar dacă ei sunt atât de minusculi la minte, eu nu am ce să le fac”.

Cu ocazia materialului pe l-am scris recent, evocând acea partidă de Cupa Davis a României cu URSS, din 1973, m-am referit foarte pe scurt și la ceea ce se întâmplase la respectivul Wimbledon din acel an. Acum, pentru a se înțelege mai bine ce a vrut să zică Ilie, o voi face un pic mai pe larg.
În acea perioadă, jucătorul de tenis numărul 1 al Iugoslaviei era Nikola PiliÇ (în foto), cel care ulterior avea să devină unul dintre cei mai apreciați antrenori ai sportului alb din Germania, țara unde se stabilise, acolo unde și-a înființat și o academie. Cu aproape o lună înaintea turneului de la Wimbledon din 1973, el refuzase să joace în meciul de Cupă Davis, Iugoslavia – Noua Zeelandă, de teama unei posibile accidentări care l-ar fi putut face indisponibil pentru Londra. Din cauza acestei decizii, federația de tenis din țara sa l-a suspendat inițial pentru nouă luni, pedeapsă agreată și de FILT, forul care conducea pe-atunci tenisul mondial. Ulterior, FILT i-a redus-o la doar o lună, ceea ce tot nu-i permitea să participe la Wimbledon. Tocmai atunci se formase ATP, adică Asociația Tenismenilor Profesioniștilor, care și-a arătat solidaritatea față de PiliÇ, decizând în semn de protest ca niciunul dintre membrii săi să nu se înscrie la startul competiției. Astfel, 81 dintre cei mai buni tenismeni ai lumii din acel moment, în frunte cu cel mai bine cotat dintre ei, Stan Smith, au boicotat întrecerea. Dintre cei 16 care deja apucaseră să se înscrise, 12 și-au anunțat retragerea.

Doar trei dintre membrii au sfidat acest boicot și au decis să participe, fiind ulterior amendați de Comisia Disciplinară a ATP. Aceștia au fost englezul Roger Taylor, australianul Ray Keldie și Ilie Năstase. Locul retrașilor a fost luat de o mulțime de jucători de plan secund, chiar terț ai tenisului, care nu îndrăzniseră a visa să ajungă vreodată să joace pe iarba londoneză. Unul dintre aceștia a fost și americanul Sandy Mayer, cel care avea să-l elimine cu 6-4, 2-6, 6-3, 6-4 în „optimi” pe un Năstase apatic (trecuse până atunci de vest-germanul Plötz, columbianul Molina și japonezul Sakai), care totuși nu era în apele lui când se știa între ciocanul și nicovala acelui conflict. Așa au ajuns să-și dispute finala acelui turneu cehoslovacul Jan KodeÅ¡ și sovieticul Aleksandr Metreveli (primul a învins în trei seturi, 6-1, 9-8, 6-3), ambii categoric niște tipi respectabili, dar sub destui dintre absenți, astfel că nici ei nu visau să ajungă vreodată în ultimul act al celui mai apreciat turneu de tenis din lume. Interesant, că în pofida absenței celor mai buni jucători ai lumii, asistența generală la arenă a fost foarte numeroasă, 300.172, ceea ce a însemnat a doua ca mărime din istoria de până atunci!

Chiar dacă la simplu a făcut ce-a făcut, Năstase, în pereche cu americanul Jimmy Connors, s-a impus la proba de dublu masculin (în finală dispunând de australienii John Cooper, Neale Fraser, cu 3-6, 6-3, 6-4, 8-9, 6-1).

Așadar, Năstase a vrut să le reamintească organizatorilor de la Wimbledon că la vremea aceea și-a pus pielea în saramură ca să le onoreze invitația când le ardea buza, și măcar din acest motiv nu ar fi avut voie să ia o asemenea decizie la adresa lui.