Oprit în finală!
Ieșit de pe suprafețele dure, unde nu s-a putut lăuda cu
rezultate notabile, Victor Hănescu (43 WTA) a înviat în această
primăvară pe zgura de la Casablanca. Hăne a izbutit accesul până în
finala competiției, pierdută în fața elvețianului Stanislav
Wawrinka (23 ATP), 6-3, 6-2.
Jucătorul român a evoluat impecabil în Maroc, în turneul cu premii
în valoare totală de 450.000 de euro, acolo unde și-a putut etala
jocul pe suprafața favorită. Elevul lui Firicel Tomai a dovedit
forță de joc și a urcat de la meci la meci până în ultimul act al
turneului, acolo unde Hăne a sperat să își treacă în cont al doilea
titlu ATP, după cel din 2008, de la Gstaad. În vara anului trecut,
Hănescu a mai prins o finală, la Stuttgart, pe care a pierdut-o
însă în fața francezului Jeremy Chandy. La Casablanca, Hăne a părut
că zboară pe teren, iar semifinala câștigată la pas în fața lui
Florent Serra, 6-4, 6-1, îi dădea un moral bun înaintea disputei cu
Wawrinka.
Românul nu a avut replică
Din păcate, elvețianul a închis rapid conturile în finală, una pe
care a controlat-o fără drept de apel, lucru recunoscut și de
român. „Am făcut pe zgura de la Casablanca cel mai bun tenis al meu
din acest an. În finală, am întâlnit însă un Wawrinka într-o formă
mare și nu am avut ce face”, a declarat Hăne, după finala pierdută
în Maroc.
150 puncte ATP și un cec în
valoare de 37.900 de euro a obținut Hănescu pentru accederea în
finala de la Casablanca
Tecău,
învingător la dublu la Casablanca
Dacă Hănescu a pierdut, un alt român a izbutit să se impună la
Casablanca. Perechea formată din Horia Tecău/Robert Lindstedt
(România/Suedia), cap de serie numărul 3, a câștigat turneul din
Maroc după ce a învins în finală cuplul Rohan Bopanna/Aisam-Ul-Haq
Quereshi (India/Pakistan), scor 6-2, 3-6, 10-7.
Gojnea
a câștigat la Hvar
Jucătoarea Mădălina Gojnea, venită din calificări, a izbutit să
câștige ieri turneul challenger de la Hvar (Croația), dotat cu
premii în valoare totală de 10.000 de dolari. În ultimul act,
românca a trecut de Ema Burgic (Bosnia), scor 6-4, 6-4.