Organizatorii au anunțat ora meciului Simona Halep – Alison Riske, din turul secund de la Roma
Meciul dintre Simona Halep, locul 2 WTA, și americanca Alison Riske, locul 45 WTA, din turul secund al turneului de categorie Pemier 5 de la Roma, a fost programat de organziatori, miercuri, de la ora 12.00.
Partida româncei, acceptată direct în această manșă, este prima de pe terenul al doilea, Grandstand.
Irina-Camelia Begu, locul 31 WTA, și jucătoarea gemană Angelique Kerber, locul 11 WTA și cap de serie numărul 9, se vor înfrunta pentru un loc în optimile de finală ale competiției tot miercuri, la fel Alexandra Dulgheru, locul 72 WTA, care încă nu își cunoaște adversara din turul 2.
Meciul Begu-Kerber este al patrulea, pe „Court 2”, după două partide de simplu masculin și una de simplu feminin. Dulgheru va intra pe „Court 3” după două meciuri de dublu, unul feminin și unul masculin.
Întâlnirile pe aceste trei terenuri încep la 12.00
Tot miercuri vor evolua și câștigătorii turneului de la Madrid, Florin Mergea și Rohan Bopanna, care îi vor avea adversari în prima manșă, la Roma, pe argentinienii Leonardo Mayer și Juan Monaco. Această întâlnire este pe „Court 4”, a treia după două partide de dublu feminin, prima cu începere de la 14.00.