Pansament prin tenis!** Sloane Stephens a trăit în 2009 o adevărată dramă
– John Stephens a evoluat șase sezoane la echipa de fotbal american New England Patriots
– În această dimineață, Sloane urma să o întâlnească în semifinale la Melbourne pe Viktoria Azarenka
Melbourne, ianuarie 2013.
Americanca Sloane Stephens (19 ani, 25 WTA) a reușit cea mai bună performanță a carierei, după ce a învins-o în sferturi, la Melbourne, pe prietena și favorita sa, Serena Williams (3-6, 7-5, 6-4), întrerupând o serie incredibilă de 20 victorii legate de jucătoarea de 31 de ani. Dincolo de realele calități, subliniate de specialiști, Stephens impresionează printr-un psihic de fier și prin capacitatea de a lua decizii într-o fracțiune de secundă. E un caz emblematic pentru modul în care copiii care provin dintr-o familie dezbinată își croiesc drumul în viață prin sport. Părăsită de tată, fostul jucător al celor de la Patriots, John Stephens, pe când era doar o mogâldeață, Sloane a trecut fileul spre marea performanță la brațul mamei sale, Sybil Smith, fostă înotătoare. Și, după ce până vârsta de 13 ani își înviora memoria doar cu pozele făcute alături de tatăl său, o întâmplare i-a adus din nou împreună. A reînnodat legătura cu părintele ajuns șofer de tir în Louisiana la receptorul mobilului, împărtâșindu-i constant evoluția sa din arenă. Starea de bine n-a durat mult pentru că o tragedie i-a despărțit pentru totdeauna.
A murit izbindu-se de trei copaci
US OPEN, august, 2009. Zbârnâitul telefonului vine ca o lovitură în moalele capului. Din Louisiana, sora sa vitregă îi dă vestea cu o voce tremurândă: „Tatăl nostru a murit”. Nimic mai mult. Un ziarist îi spune că John s-a stins pe loc după ce tirul pe care-l conducea a rașchetat trei copaci de pe un drum de țară. Avea să fie cea mai urâtă zi din cel mai frumos august al său. „A plâns timp de o oră și jumătate, iar apoi a cerut sute de mingi să le lovească la perete. Doar asta a făcut timp de câteva ore”, își amintea mama sa pentru New York Times. Turneul de juniori de la US Open abia trecuse de faza tragerii la sorți, dar micuței numai pentru tenis nu-i mai pulsa inima. Pentru că avea de luat cea mai grea decizie: să plece la funeraliile din Louisiana sau să continue la New York? „I-am spus că este ultima dată când își poate lua adio de la tatăl său și ultima ocazie când ar putea cinsti memoria lui. E momentul în care ar putea simți cu-adevărat iubirea lui”, dezvăluia mama jucătoarei.
Ce hotărâre a luat Sloane, vă întrebați. Nici nu mai contează că a cedat întâlnirea cu Jana Cepelova în trei seturi sau că a părăsit competiția prematur. Sloane a ajuns să verse o lacrimă la capătâiul tatălui și s-a alimentat cu o forță care o ajută, susține ea, meci de meci. Și e doar începutul!
SLOANE STEPHENS (25 WTA)
Data nașterii: 20 martie 1993
Locul nașterii: Plantation (Florida, SUA)
Înălțime – greutate: 1,70 m- 61 kg
Locuiește în Coral Springs
Dreptace
Bani câștigați din tenis: 695.000 de dolari
Turnee câștigate: 1
Antrenor: David Nainkin
Suprafața favorită: zgură
Cea mai bună perfornanță la un turneu de Grand Slam: semifinale la Australian Open
– 233 de sms-uri a primit după victoria în fața Serenei Williams
– Shaquille O’Neal și Dirk Nowitzki au felicitat-o pe twitter după succesul repurtat în fașa Serenei