Paradă în Bulgaria! Halep va participa la Turneul Campioanelor de la Sofia
În mod nornal, turneul de la Moscova ar fi fost un capăt de drum pentru Simona Halep după un sezon epuizant. Rezultatele din acest an i-au prelungit însă activitatea cu încă două săptămâni.
Din 29 octombrie, românca va participa la Turneul Campioanelor de la Sofia, o competiție care reunește la start cele mai bune șase jucătoare care au câștigat cel puțin un turneu WTA din categoria de 280 de puncte plus alte două care primesc wild-card. Totodată, niciuna dintre jucătoarele acceptate nu trebuie să fie calificată la competiția similară de la Istanbul, la care participă cele mai bune opt fete din lume ale momentului.
Halep a intrat în competiție cu trei titluri adjudecate la Nürnberg, s’Hertogenbosch și Budapesta și va fi principala favorită. Ea va avea acest statut în lipsa Robertei Vinci, care în acceași săptămână va juca în finala Fed Cup, Italia – Rusia. În capitala Bulgariei, Simona se va lupta pentru trofeu și aproximativ 375 de puncte WTA cu Stosur, Kirilenko sau Ivanovic.
Sper să mă revanșez în fața Simonei la Sofia
Samantha Stosur
Cine participă la Sofia
Simona Halep
locul 14
Ana Ivanovic
locul 16, wild-card
Maria Kirilenko
locul 18
Samantha Stosur
locul 19
Elena Vesnina
locul 25
Alize Cornet
locul 27
Lucie Safarova
locul 29
Țvetana Pironkova
locul 99