Pariurile lui Adrian Marcu pentru viitorul tenisului românesc. „Mi-e greu să spun Top 30, dar vă pot spune două nume de Top 100”
Prezent miercuri dimineața la ProSport LIVE, vicepreședintele Federației Române de Tenis, Adrian Marcu, a răspuns provocării din finalul emisiunii și a propus două nume de jucători tineri care pot intra în elita sportului alb. Fostul component al echipei de Cupa Davis nu a riscat să pronunțe Top 30 ATP, respectiv WTA, dar anticipează o carieră interesantă pentru doi exponenți ai noului val.
„La fete, mi-e greu să vă spun Top 30, aș putea să spun că poate Top 100… Ar putea să intre Filip Jianu, care e un jucător foarte bun care a confirmat și la juniori. La fete e Fatima Keita, ea a jucat foarte bine, să vedem ce va face în următoarea perioadă pentru că am avut câteva generații foarte bune, dar spre 18 ani nu au mai jucat foarte bine”, a spus Adrian Marcu, la ProSport LIVE.
Legitimat la Dinamo, Filip Jianu (17 ani) a atins locul 1098, la finele anului 2018, cea mai înaltă clasare din ierarhia ATP.