Patricia Țig, mărturisiri în premieră: „Doamna care m-a selectat pentru testul anti-doping mi-a transmis că nu a mai văzut așa ceva”. Cum a ajuns să fie comparată cu Serena | EXCLUSIV

Patricia Țig, mărturisiri în premieră: „Doamna care m-a selectat pentru testul anti-doping mi-a transmis că nu a mai văzut așa ceva”. Cum a ajuns să fie comparată cu Serena | EXCLUSIV
Patricia Țig a avut o săptămână de vis la Istanbul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patricia Ţig, a doua cel mai bine clasată jucătoare din România după Simona Halep, a vorbit pentru ProSport despre experienţele neştiute care i-au marcat ascensiunea.

Patricia Ţig, numărul 57 mondial, dispăruse complet din circuit în anul 2018, atunci când a dat naştere unei fetiţe. Apoi, statutul de mămică i-a adus bucurii atât în viaţa personală, cât şi pe terenul de tenis.

Patricia Ţig, în Top 3 mame din tenis Ar trebui să ştie şi lumea chestia asta!”

Patricia Ţig (26 de ani) a reuşit o performanţă ieşită din comun, devenind a treia cel mai bine clasată mămică din tenis, după Serena Williams (39 de ani, locul 10 WTA) şi Viktoria Azarenka (31 de ani, locul 14 WTA). Iar sportiva noastră se mândreşte cu faptul că a intrat într-o asemenea galerie selectă: „Sunt a doua cel mai bine clasată jucătoare din România şi a treia mamă din lume! Ar trebui să știe și lumea chestia asta. Primele două sunt Serena Williams și Viktoria Azarenka. Este o realizare foarte mare pentru mine!„, a răspuns Patricia atunci când a fost întrebată despre sentimentele pe care le-a trăit atunci când a devenit a doua româncă din clasamentul WTA.

Cum reuşeşte Patricia Ţig să împartă sportul alb cu datoria de mamă: „E greu, dar şi frumos”

Paty” ne-a explicat cum reușește să împartă job-ul de jucătoare de tenis, plecată mereu la turnee, cu datoria de mămică: Mereu mă gândesc la tot ce a fost înainte de o avea pe Sofia și la ce se întâmplă acum, de când o avem! Pot spune că sunt foarte recunoscătoare pentru că ea a apărut în viața noastră. Ne-a schimbat pe noi, ca oameni. Cel puțin pe mine m-a schimbat foarte mult și m-a motivat în același timp. Este un sentiment de nedescris!

Într-adevăr, este greu atunci când suntem în turnee și ea nu este cu noi, așa cum s-a întâmplat din cauza acestui virus. Nu am putut să o luăm cu noi decât la Istanbul şi la Praga! Da, este greu, dar în același timp e și frumos, cred că orice mamă ar spune același lucru. Și când o vezi că face lucruri noi, spune lucruri noi sau face tot felul de prostioare, mi se umple sufletul de bucurie! Ne bucurăm de ce avem, ne bucurăm că suntem binecuvântați cu o asemenea meserie care ne permite să avem copilul cu noi de fiecare dată când ne dorim”, a spus Patricia cu emoţie în glas.

PATRICIA TIG primul titlu wta bouchard instanbul

Episodul fabulos de la US Open. Antrenorul Patriciei i-a lăsat cu gura căscată pe americani

Ţig a mărturisit că secretul din spatele ascensiunii sale formidabile este reprezentat de împlinirea pe plan personal. Răzvan Sabău (43 de ani), soţul şi antrenorul sportivei, a avut un rol crucial pentru cariera Patriciei. Răzvan a fost protagonistul unui episod inedit la US Open 2020, uimindu-i pe organizatorii americani: „Aș spune că Răzvan e cel mai bun antrenor din cariera mea! Chiar îți voi spune o chestie foarte interesantă, pe care n-am mai spus-o nimănui. După ce am pierdut cu Vekic, la US Open, m-au luat pentru testul anti-doping. Doamna care mi-a spus că am fost selectată pentru a face testul mi-a transmis, foarte bucuroasă, că l-a văzut pe Răzvan… A bănuit că este antrenorul meu, pentru că el mi-a spus după meci: uite, puteai să faci mai bine lucrurile acestea.

Ea mi-a transmis că, de când își face treaba la turneele de tenis, de foarte mulți ani, nu a mai văzut niciodată un antrenor care după meci să îi spună sportivului unde a greşit și ce are de îmbunătățit. Ceilalţi antrenori pur și simplu plecau cu treaba lor, stăteau pe telefon și așa mai departe. Eu știam chestia asta, dar îmi pare bine că și cineva din exterior vede și apreciază lucrul acesta. Pentru mine nu doar că este cel mai bun antrenor, ci și cel mai bun tată pentru copilul meu. Mă bucur că am avut această poveste împreună și îmi doresc să o avem mult timp de acum înainte. Suntem foarte fericiți și ne dorim să rămânem așa”, a fost povestea superbă cu Răzvan Sabău, antrenor care a colaborat şi cu Simona Halep în trecut, dezvăluită reporterului ProSport.

Patricia Ţig povesteşte cum s-a întors mai puternică după pauza cauzată de pandemie: Am fost norocoşi!”

Jucătoarea crescută la Galaţi declară că a trecut uşor peste pauza provocată de pandemie deoarece s-a putut antrena în condiţii extraordinare, în America: În perioada în care totul a fost închis, noi am rămas în America și am avut niște condiții foarte bune de antrenament. Am fost norocoşi! Mă bucur că mi-am intrat în ritm după pauză. Nu pot spune că a fost o surpriză. Chiar ne-am antrenat bine, am simțit că am progresat foarte bine din punct de vedere tehnic, tactic. În America a fost o perioadă foartă frumoasă, și ca familie, și din punct de vedere al condițiior de antrenament. Am fost liberi, ne-am făcut treaba pe îndelete. Am avut mult timp de stat pe teren, nu se poate plânge nimeni de condițiile de acolo”.

Patricia Ţig a cucerit turneul WTA de la Istanbul, pe 13 septembrie, apoi a impresionat şi la Roland Garros, ajungând în premieră în turul al treilea, pe 3 octombrie. Jucătoarea de tenis a urcat 56 de locuri de la începutul sezonului şi până acum, dar rămâne cu picioarele pe pământ: Răzvan mereu îmi spunea că are așteptări mari de la mine și se aștepta mai mult el la tot ce s-a întâmplat. Pot să zic că suntem foarte bucuroși pentru că am reușit să ne facem treaba atât bine. Nu mă așteptam la asemenea rezultate, dar ca nivel de joc mă așteptam să joc așa.

Mie nu îmi place să mă gândesc prea mult la rezultate. Pentru mine contează să știu că mi-am făcut treaba bine. Dacă, de exemplu, într-un meci pe care l-am pierdut am făcut tot ce ține de mine, am fost foarte fericită. Nu pun accentul pe rezultate, dar bineînțeles că mă bucur atunci când ele vin. Suntem recunoscători pentru ceea ce avem, pe toate planurile. Da, e o perioadă foarte frumoasă, de care vrem să ne bucurăm la maximum”, a conchis Patricia Ţig.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vreme capricioasă în București. Vânt puternic și ploi în următoarele două zile
Vreme capricioasă în București. Vânt puternic și ploi în următoarele două zile
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
"Ne-a interzis". Conducătorii de la Genoa şi-au dat seama de scopul lui Dan Şucu, după ce au primit ordinul
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
VIDEO. Hyundai a adus în România mașina momentului. Rivala Daciei are multe atuuri
VIDEO. Hyundai a adus în România mașina momentului. Rivala Daciei are multe atuuri
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
×