Patrick Mouratoglou a anunțat turneul la care poate reveni Simona Halep: „Salvați data!” Mutare senzațională a antrenorului, în plin „război” cu ITF

Patrick Mouratoglou a anunțat turneul la care poate reveni Simona Halep: „Salvați data!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (31 de ani) poate reveni în curând la turnee, chiar și în situația în care nu reușește ridicarea suspendării! Totul va fi posibil datorită antrenorului româncei, Patrick Mouratoglou (52 de ani).

Antrenorul francez al Simonei Halep a anunțat că liga fondată de el, „Ultimate Tennis Showdown (UTS)”, în cadrul căreia au avut loc mai multe turnee demonstrative în timpul pandemiei, revine în perioada 21 – 23 iulie 2023, la Los Angeles (SUA). Halep va putea juca meciuri în UTS chiar dacă va primi o suspendare mai mare, întrucât competiția nu este organizată sub egida Federației Internaționale de Tenis (ITF) sau Asociației Tenisului Feminin (WTA).

Patrick Mouratoglou a anunțat turneul la care poate reveni Simona Halep: „Salvați data!” Mutare senzațională a antrenorului, în plin „război” cu ITF

Fanii așteaptă revenirea Simonei Halep în turnee de aproape 8 luni, iar visul s-ar putea îndeplini în curând! În ciuda faptului că românca nu poate juca la Roland Garros (28 mai – 11 iunie), după ce procesul a fost amânat pentru 28 mai, Halep ar putea fi văzută în acțiune la Ultimate Tennis Showdown!

Patrick Mouratoglou a făcut anunțul pe rețelele de socializare: „UTS se întoarce!”, a transmis fostul antrenor al Serenei Williams. „Salvați data: 21 – 23 iulie! UTS se întoarce, într-o atmosferă incendiară! Urmează mai multe anunțuri în curând. Rămâneţi aproape!”, se arată pe contul oficial de Twitter al turneului.

Lista participanților nu a fost publicată în totalitate, Nick Kyrgios, Diego Schwartzman și Taylor Fritz fiind primele nume dezvăluite. Urmează, cel mai probabil, să fie anunțate și reprezentantele tenisului feminin, iar Simona Halep s-ar putea număra printre ele. La fel a procedat și Maria Sharapova, în anul 2016, atunci când ispășea suspendarea pentru dopaj. Sharapova a participat la demonstrativul „World Team Tennis Smash Hits”, destinat strângerii de fonduri pentru Fundaţia Elton John care luptă împotriva maladiei SIDA.

De unde s-a inspirat antrenorul Simonei Halep

Patrick Mouratoglou a mărturisit că s-a „inspirat din Formula 1″, atunci când a fondat liga UTS, iar tehnicianul francez își continuă proiectul, astfel încât Simona Halep să poată juca în timpul suspendării pentru dopaj! UTS nu va organiza meciuri doar în luna iulie, ci și în septembrie, noiembrie și decembrie 2023, în Statele Unite, Europa, Asia și Orientul Mijlociu.

Liga creată de Mouratoglou are reguli diferite de turneele oficiale, iar jucătorii oferă interviuri pe teren, în timpul meciurilor, pentru a „atrage o bază de fani de tenis mai mare și mai tânără”. UTS și-a făcut debutul fără spectatori în Franța, în iunie 2020, când turneele WTA și ATP erau suspendate din cauza COVID-19.

Simona Halep este nerăbdătoare să revină pe teren, iar constănțeanca și-ar putea face încălzirea pentru turneele oficiale în cadrul ligii fondate de Patrick Mouratoglou. Săptămâna trecută, Halep a acuzat că ITF folosește motive prin care îi tot amână procesele și nu i-a acordat șansa de a se apăra după testul pozitiv de la US Open 2022.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar
Franța va oferi Ucrainei două miliarde de euro sub formă de ajutor militar suplimentar
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
ITP 2025. Mașinile respinse automat de RAR. Șoferii sunt obligați să verifice singuri
ITP 2025. Mașinile respinse automat de RAR. Șoferii sunt obligați să verifice singuri
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×