Patrick Mouratoglou e pus la zid chiar în presa din țara natală în cazul Simona Halep! Jurnaliștii francezi se năpustesc pe antrenor: „Ce spune ea îți dă fiori pe șira spinării”
Jurnaliștii din Franța au analizat ultimele declarații ale Simonei Halep, iar aceștia l-au pus la zid pe Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al sportivei suspendate pentru dopaj.
Patrick Mouratoglou era antrenorul Simonei Halep în momentul în care sportiva din România a fost prinsă dopată la US Open, iar după ce aceasta a fost suspendată patru ani de ITIA a dezvăluit că își asumă vina pentru ceea ce s-a întâmplat cu ea.
Presa din Franța l-a pus la zid pe Patrick Mouratoglou după ultimele dezvăluiri ale Simonei Halep
După ce a primit o suspendare de patru ani de la ITIA, Simona Halep a anunțat că a rupt orice legătură cu antrenorul din Franța care a sfătuit-o ce suplimente să ia în perioada în care juca la US Open 2023.
După dezvăluirile Simonei Halep, jurnaliștii din Franța au reacționat și l-au distrus pe antrenorul francez care în trecut a colaborat și cu Serena Williams.
„Ultimele declarații ale Simonei Halep îți dau fiori pe șira spinării. Ce ne surprinde cel mai mult e atitudinea clanului Mouratoglou.
Dacă la început a ieșit public și a apărat-o pe Halep, declarând că e inocentă, odată cu trecerea timpului se pare că nu mai e prea important cazul pentru el”.
„Un an mai târziu, Simona e singură. Se luptă singură să își salveze cariera, deși pare tot mai clar că nu mai poate face nimic. După ce o perioadă a încercat să dea de înțeles că relația cu Mouratoglou e una bună.
Acum a decis să iasă în față și să vorbească despre fostul antrenor. Putem spune că relația lor nu mai reprezintă nimic în momentul de față.
Despre ultimul contact cu Mouratoglou, Simona Halep s-a rezumat la a spune că ’nu am vorbit de câteva luni’. Asta spune totul!”, au scris jurnaliștii francezi, citați de Fanatik.
Ce a declarat Simona Halep despre Patrick Mouratoglou
„Am încetat să mai lucrez cu Academia Mouratoglou de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez.
Am avut mereu încredere în Academie, iar încrederea mi-a fost puțin zdruncinată. Nu știu cum va fi pe viitor, dacă voi mai putea avea încredere în ei”,a spus Simona Halep.