Încă de când s-a lansat în tenisul profesionist, Paula Badosa a fost asemănată cu Maria Sharapova, însă asta i-a adus foarte multe neplăceri.
Paula Badosa, numărul 31 WTA, a fost poreclită „noua Sharapova”, însă acest lucru nu a ajutat-o, ba chiar i-a adus numai necazuri, dar și o stare de depresie.
„Nu m-a deranjat că am fost comparată cu o legendă foarte elegantă, care a jucat foarte bine tenis. Dar nu eram obișnuită cu presiunea care a fost pusă pe mine și nu am știut cum să mă descurc. Toată lumea aștepta de la mine să fiu în Top 10 la 18 ani, dar nu eram pregătită mental și fizic pentru asta.
Am avut multe probleme psihice pentru că mintea mea nu era pregătită să asculte aceste lucruri. Timp de doi sau trei ani am încercat să mă lupt cu depresia. A fost foarte greu, pentru că nu am urcat în clasament și am pierdut foarte mult”, a declarat Paula Badosa, citată de The Sun.
Paula Badosa a dat mai multe detalii despre povara de a purta porecla de „noua Sharapova”. Numărul 31 WTA a spus că i-a fost foarte greu să facă față presiunii de a fi asemănată cu o fostă mare jucătoare de tenis.
„Mi s-a spus că voi fi următoarea Maria Sharapova. Eram tânără și nu eram pregătită pentru o asemenea presiune și astfel de așteptări. A fost foarte nesăbuit să cred că pot câștiga fiecare meci.
Câțiva ani am suferit de depresie și anxietate. Am avut probleme de sănătate mintală. Creierul meu nu era pregătit să asculte toate aceste lucruri și să concureze. Nu eram destul de matură ca să înțeleg cum să fac față acestor emoții.
Timp de doi sau trei ani am încercat să mă lupt cu depresia. A fost foarte greu, pentru că nu am urcat în clasament și am pierdut foarte mult”, a spus Paula Badosa, citată de Tennis World USA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER