Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a declarat, marți, pentru agenția MEDIAFAX, că Suedia are o echipă puternică, însă este bine că la tragerea la sorți au fost evitați adversari precum Franța, Serbia sau Elveția.
"Suedia este o echipă foarte puternică, deși a pierdut în primul tur cu Israelul. Se putea pica și mai rău și mă bucur că am evitat Franța, Serbia sau Elveția. Într-adevăr, puteam să picăm și mai bine, cu India, dar cu ei am jucat anul trecut și nu putem să sperăm ca în fiecare an să prindem adversari slabi. Totuși, eu regret că nu jucăm acasă, pentru că ne puteam alege zgura, iar la ei cel mai probabil vom juca pe o suprafață rapidă, ceea ce nu va fi în avantajul nostru. Mai sunt și câteva semne de întrebare în ceea ce privește echipa lor, pentru că nu știm exact cu cine vor aborda această partidă", a spus Andrei Pavel.
El a declarat că va încerca să mai evolueze la turneele importante de tenis, pentru a-și lua rămas bun de la acest sport. "Nu se pune problema ca eu să revin. Eu încerc să joc ultimele meciuri la turneele mai mari pentru a fi mai aproape de băieții din echipa de Cupa Davis, pentru a-mi lua rămas bun de la tenis și de la orașele în care am jucat de multe ori. La Roland Garros, voi juca împreună cu Horia Tecău și sper să mă mișc destul de bine. Oricum, sunt destul de departe de forma de care aș avea nevoie ca să fac față la un nivel înalt", a precizat Pavel.
Echipa României va întâlni, în deplasare, reprezentativa Suediei, în barajul pentru rămânerea în Grupa Mondială a Cupei Davis, s-a stabilit, marți, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Londra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER