Pennetta, câștigătoarea de la US Open, învinsă de o jucătoare de pe locul 414 WTA. Italianca ar putea rata Turneul Campioanelor
Câștigătoarea US Open, Flavia Pennetta, locul 8 WTA, a fost învinsă, marți, cu scorul de 6-3, 7-5, de sportiva ucraineană Liudmila Kicenok, locul 414 WTA, venită din calificări, în turul I al Tianjin Open, astfel că italianca ar putea rata prezența la Turneul Campioanelor.
Kicenok, 23 de ani, fostă ocupantă a locului 156 mondial, s-a impus într-o oră și 38 de minute în fața adversarei ei de 33 de ani.
Penetta ocupă în acest moment locul al optulea, cu 3.153 de puncte, în ierarhia jucătoarele cu șanse de a evolua la Singapore, dar avantajul ei este destul de fragil. Italianca nu mai este înscrisă la altă competiție până la Turneul Campioanelor (25 octombrie – 1 noiembrie) și prin jocul rezultatelor ar putea rata participarea la această competiție, care reunește cele mai bune opt jucătoare din acest an.