Perechea Irina-Camelia Begu/Lourdes Dominguez-Lino (România/Spania) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Begu și Dominguez-Lino au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-3, după o oră și cinci minute, cuplul Mervana Jugici-Salkici/Sandra Klemenschits (Bosnia-Herțegovina/Austria).
În semifinale, Irina-Camelia Begu și Lourde Dominguez-Lino vor întâlni învingătoarele partidei dintre perechea italiană Flavua Pennetta/Francesca Schiavone și cuplul Shahar Peer/Paola Suarez (Israel/Argentina).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER