Perechea Cadanțu/Savinik a ratat calificarea în sferturi de finală la Linz
Perechea Alexandra Cadanțu/Valeria Savinik (România/Rusia) a ratat, luni, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Linz (Austria), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Cadanțu și Savinik au fost învinse, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-3, după o oră și 11 minute, de cuplul Daniela Hantuchova/Petra Martici (Slovacia/Croația).