Perechea Enache/Knapp a câștigat finala de dublu Pomezia

Perechea Diana Enache/Karin Knapp (România/Italia), cap de serie
numărul 3, a câștigat finala de dublu din cadrul turneului ITF de
la Pomezia, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari,
informează site-ul itftennis.com.

Enache și Knapp au învins în finală, cu scorul de 7-6 (7/3),
6-2, cuplul Conny Perrin/Marina Șamaiko (Elveția/Rusia), cap de
serie numărul 2.

La simplu, Cristina Dinu s-a calificat în ultimul act, după ce a
trecut în semifinale, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-4, de jucătoarea
georgiană Margalita Șahnașvili, principala favorită a turneului. În
finală, Dinu o va întâlni pe italianca Anna-Giulia Remontina, cap
de serie numărul 2.

Sursa: Mediafax

Publicat: 16 04. 2011, 16:40
Actualizat: 16 04. 2011, 16:41