Perechea Gallovits/Garrigues a câștigat finala de dublu la Bogota

Perechea Edina Gallovits-Hall/Anabel Medina Garrigues
(România/Spania), cap de serie numărul unu, a învins, sâmbătă, cu
scorul de 2-6, 7-6 (8/6), 11-9, cuplul Sharon Fichman/Laura
Pous-Tio (Canada/Spania), în finala probei de dublu din cadrul
turneului de la Bogota.

Meciul a durat o oră și 29 de minute.

Gallovits-Hall și Medina Garrigues au primit pentru această
victorie un cec de 11.000 de dolari și 280 de puncte WTA. Învinsele
din finală au primit 5.750 de dolari și 200 de puncte WTA.

Perechea Fichman/Pous-Tio trecuse în sferturile de finală, cu
scorul de 6-3, 6-7 (6-8), 10-6, de cuplul Raluca-Ioana Olaru/Maria
Korițeva (România/Ucraina), cap de serie numărul 4.

Turneul este dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de
dolari.

Sursa: Mediafax

Publicat: 20 02. 2011, 08:37
Actualizat: 20 02. 2011, 08:38