Perechea Victor Hănescu/Martin Klizan (România/Slovacia) s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii în valoare totală de 433.400 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Hănescu și Klizan au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după 48 de minute, cuplul britanic Jamie Delgado/Ken Skupski.
În sferturile de finală, Victor Hănescu și Martin Klizan vor întâlni perechea Julian Knowle/Filip Polasek (Austria/Slovacia), cap de serie numărul 3, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-4, de cuplul Thomaz Bellucci/Carlos Berlocq (Brazilia/Argentina).
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER