Perechea Horia Tecău – Jean-Julien Rojer s-a calificat în optimile probei de dublu la Shanghai
Perechea formată din sportivul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, marți, 9 octombrie, în optimile de finală ale probei de dublu la turneul Masters 1.000 ATP de la Shanghai, dotat cu premii totale de 7.086.700 dolari.
Tecau și Rojer s-au impus după o oră și 51 de minute, cu scorul de 6-7 (5), 7-6 (2), 12-10, în fața perechii formate din Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan) /Stefanos Tsitsipas (Grecia).
Cuplul româno-olandez a reușit 10 ași, față de 5 ai adversarilor.
Tecău și Rojer și-au asigurat un cec de 27.450 dolari și 90 de puncte ATP, iar în optimi vor evolua contra columbienilor Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, care au câștigat săptămâna trecută în primul tur la Beijing cu 7-6 (8), 6-2.
Horia Tecău Jean-Julien Rojer au statistica de partea lor. 4-2 în meciurile directe cu cei doi columbieni Cabal/Farah, în fața cărora au pierdut tot în China, în 2014, la Shanghai, în optimi. Victoriile au venit la Miami (2015), Geneva (2017), Shanghai (2017) și Sydney (2018) .