Perechea Niculescu/Chan, în optimi la Roland Garros
Perechea Monica Niculescu/Yung-Jan Chan (România/Taiwan), cap de
serie numărul 13, s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale
probei de dublu la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al
anului, informează site-ul oficial al competiției.
Niculescu și Chan au învins, în turul doi, cu scorul de 6-0, 7-5,
cuplul Jarmila Gajdosova/Klara Zakopalova (Australia/Cehia) și vor
întâlni în optimi perechea favorită numărul 3 a probei de dublu,
Vania King/Yaroslava Shvedova (SUA/Kazahstan).
În optimi a obținut calificarea și perechea Alexandra
Dulgheru/Magdalena Rybarikova (România/Slovacia), care a dispus,
joi, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-1, de cuplul chinez Shuai Peng/Jie
Zheng, cap de serie numărul 10.
În turul trei, Dulgheru și Rybarikova vor întâlni perechea din
Cehia Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka.
Mediafax