Perechea Niculescu/Koukalova, eliminată în turul doi la Madrid
Perechea Monica Niculescu/Klara Koukalova (România/Cehia) a ratat, miercuri, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 3.671.405 euro, informează site-ul oficial al competiției.
Niculescu și Koukalova au fost învinse, în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-1, după 59 de minute, de cuplul american Raquel Kops-Jones/Abigail Spears, cap de serie numărul 6.
Monica Niculescu și Klara Koukalova vor primi 120 de puncte în clasamentul de dublu și un cec în valoare totală de 13.800 de euro.