Perechea Tecău / Lindstedt a ratat calificarea în semifinale la Dubai
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) a ratat, joi, calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii în valoare totală de 1.700.475 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Tecău și Lindstedt au fost învinși, în sferturile de finală, cu scorul de 6-1, 6-2, după 57 de minute, de cuplul israelian Jonathan Erlich/Andy Ram.
Pentru performanța reușită la Dubai, perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt va primi 90 de puncte ATP în clasamentul de dublu și un cec în valoare de 12.430 de dolari.
Sursa: Mediafax