Perechea Tecău/Lindstedt a ratat calificarea în semifinale la Miami

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de
serie numărul 8, a ratat, miercuri, calificarea în semifinalele
probei de dublu din cadrul turneului de la Miami, dotat cu premii
în valoare de 3,64 milioane de dolari, informează site-ul
atpworldtour.com.

Horia Tecău și Robert Lindstedt au fost învinși în sferturile de
finală, cu scorul de 7-5, 6-0, de cuplul Max Mirnâi/Daniel Nestor
(Belarus/Canada), cap de serie numărul 2. Pentru accederea până în
sferturi, Tecău și Lindstedt vor primi un cec în valoare totală de
24.960 de dolari și 180 de puncte ATP.

MEDIAFAX

Publicat: 31 03. 2011, 10:05
Actualizat: 31 03. 2011, 10:06