Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), a fost eliminată, marți, în primul tur al turneului Paris-Bercy, dotat cu premii în valoare totală de 2.227.500 de euro, informează site-ul atpworldtour.com.
Tecău și Lindstedt au fost învinși în runda inaugurală de cuplul Wesley Moodie/ Dick Norman (Africa de Sud/Belgia), cu scorul de 6-3, 6-4.
Prin înfrângerea din turneul de la Paris, perechea Tecău/Lindstedt a ratat șansa de a mai prinde un loc la Turneul Campionilor, care va avea loc în perioada 21-28 noiembrie, la Londra, unde vor evolua cele mai bune perechi din clasamentul ATP și cele care au câștigat un titlu de Grand Slam în 2010.
Perechea Tecău/Lindstedt ocupa înaintea turneului de la Paris poziția a noua în clasamentul ATP, cu 2.830 de puncte, iar pe ultima poziție care asigură participarea la competiția de la Londra se afla cuplul Rohan Bopanna/Aihan-Ul-Hak Qureshi (India/Pakistan), locul șapte, cu 3.265 de puncte.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER