Perechea Tecău-Lindstedt, în semifinale la Rotterdam
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt, cap de serie numărul 3, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului ATP de la Rotterdam, dotat cu premii totale de 1.207.500 de euro, informează site-ul atpworldtour.com.
Tecău și Lindstedt au învins în sferturile de finală, cu scorul de 6-4, 1-6, 10-8, după o oră și 13 minute, cuplul Juan Martin Del Potro/Philipp Petzschner (Argentina/Germania).
În semifinale, românul și suedezul vor întâlni perechea spaniolă Marcel Granollers/Marc Lopez.
Pentru accederea în penultimul act al tabloului de dublu, Tecău și Lindstedt vor primi un cec în valoare totală de 18.260 de euro și 180 de puncte ATP.