Perechea Tecău/Mirnîi a fost eliminată în optimile turneului de la Wimbledon, după un meci maraton, la capătul căruia dublul Dodig/Melo s-a impus cu 6-7(8), 2-6, 6-4, 6-2, 6-4. Din cei 10 jucători români care s-au calificat pe tabloul principal, speranțele cele mai mari se legau de Horia Tecău, de 3 ori finalist la All England Lawn Tennis and Croquet Club (2010, 2011, 2012, alături de Robert Lindstedt).
Doar că și el a părăsit competiția în această seară, perechea Tecău/Mîrnîi fiind eliminată, la capătul unui meci dramatic, de dublul format din Ivan Dodig și Marcelo Melo.
Tecău și Mîrnîi au intrat în meci extrem de bine, reușind să își adjudece primele două seturi, însă adversarii au știut să fructifice fiecare oportunitate și s-au impus in-extremis. Serviciul a fost marea problemă a cuplului Tecău/Mirny, cei doi reușind doar 5 ași și un procentaj modest de puncte câștigătoare cu primul serviciu.
De notat că la 5-3 în decisiv, perechea braziliano-croată a servit pentru calificarea în turul următor și chiar a avut oportunitatea să închidă meciul. Cu o ultimă tresărire de orgoliu, Tecău și Mîinîi au salvat două mingi de meci, pentru ca apoi să obțină breakul. Nu a fost suficient, serviciul lui Tecău fiind imediat taxat de opozanți, care nu au mai ratat o nouă șansă de a câștiga partida.
3 ore și șase minute a durat partida din această seară
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER