Performanță istorică pentru Djokovic! Capitolul la care și-a depășit toți rivalii
Novak Djokovic (6 ATP) este primul jucător din istoria tenisului care reușește să triumfe în toate turneele de categorie Masters. Performanța a fost realizată duminică, când sârbul a câștigat finala de la Cincinnati, cu Roger Federer (2 ATP), 6-4; 6-4.
Djokovic și Federer s-au întâlnit pentru prima dată, după 2 ani. Partida nu a oferit spectacolul din întâlnirile precedente, iar suporterii au fost mai degrabă atrași de numele celor doi. Pe parcursul finalei, Nole a fost sportivul mai constant, excelând, în special, la capitolele serviciu și defensivă. În primul set s-a mers cap la cap. Un singur break a făcut diferența, în finalul părții, iar Djokovic s-a impus cu 6-4.
Jocul solid al sârbului a avut o mică oscilație în debutul setului secund, când Federer a luat break și a făcut 2-0. Game-ul pierdut l-a motivat substanțial pe Djokovic, care a revenit și a făcut imediat re-break, pentru 1-2. A forțat și pe finalul setului, la fel ca în prima parte, a reușit să rupă jocul la 4-3 și a închis conturile cu 6-4.
În urma acestei victorii, Novak a bifat încă un record. După ce în sezoanele 2015-2016 a reușit performanța să dețină toate trofeele de Mare Șlem în același timp, fiind primul după Rod Laver, acum a devenit primul tenismen din istorie care se impune în toate competițiile Masters.