Performerul săptămânii în tenis: jucătorul în fața căruia Roger Federer a debutat în circuitul ATP a scris o nouă pagină într-o poveste emoționată: „Am plâns. Eram atât de fericit când am primit wildcard-ul. Dar nu aveam un partener. Așa a început această nebunie”
La Copa Fila, pe un teren mărunt de tenis, cu doar câțiva spectatori, departe de carele de filmat, de forfota și de banii care înconjoară principala competiție care acaparează atenția pasionaților sportului alb începând de duminică (Turneul Campionilor), jucătorul în fața căruia Roger Federer a debutat în circuitul ATP a reușit o performanță emoționantă. Ajuns la 41 de ani, învingător în fața unei maladii neiertătoare – cancerul – argentinianul Lucas Arnold Ker a jucat finala probei de dublu într-un turneu Challenger din țara natală.
Iulie 1998. Începutul lunii aducea o victorie aparent normală pentru argentinianul Arnold Ker. Sportivul de 24 de ani, aflat în perioada de top a carierei sale, câștiga cu un dublu 6-4, un meci din primul tur al turneului elvețian de la Gstaad. În fața sa, un puști de 17 ani, aflat pe poziția 702 a ierarhiei mondiale a seniorilor, juca primul său meci pe tabloul principal într-un turneu ATP. La două săptămâni distanță, Ker avea să urce pe locul 77 ATP, cel care rămâne reperul pentru cariera sa. La opt ani distanță, puștiul de 17 ani devenise deja o legendă a tenisului, reușea un sezon fabulos, în care câștiga pentru a doua oară în cariera sa trei dintre cele patru turnee de Mare Șlem. Numele Roger Federer, pe care Ker îl trimitea pe foaia de joc în rubrica învinsului la Gstaad în 1998, era pe buzele tuturor. În același an 2006, Lucas Arnold Ker începea cea mai importantă luptă a sa: bătălia cu cancerul testicular. Jucase sporadic în proba de simplu, începând din 2000 și se specializase pe dublu.
Ker a învins cancerul, a revenit în circuit după un an, jucând dublu și ocazional simplu până în 2013. Celor 15 titluri și 16 finale jucate la dublu, argentinianul a adăugat alte două prezențe în ultimul act. A pus racheta în cui la jumătatea lui 2013, la 39 de ani.
Noiembrie 2015. La doi ani distanță, la câteva zile după ce a împlinit 41 de ani, Lucas Arnold Ker a primit o invitație din partea turneului Challenger de la Buenos Aires. „Am plâns. Eram atât de fericit când am primit wildcard-ul. Dar nu aveam un partener. Atunci am vorbit cu Guido Andreozzi (n.r. – jucător de 24 de ani, din Argentina). Așa a început această nebunie. Când le spun oamenilor că vreau să joc tenis din nou se uită la mine ca și cum ar spune – Ești nebun? Sunt de ceva vreme. Tenisul înseamnă totul pentru mine„, a explicat Ker, potrivit site-ului oficial ATP.
3 victorii în minimum de seturi a obținut Ker alături de Andreozzi, la Buenos Aires, cedând apoi finala tot în minimum de seturi.