Petra Kvitova a învins-o pe Agnieszka Radwanska la Turneul Campioanelor

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, cap de serie numărul 5, a învins-o, marți, pe Agnieszka Radwanska (Polonia), a treia favorită a competiției, în grupa roșie de la Turneul Campioanelor de la Istanbul, dotat cu premii în valoare totală de șase milioane de dolari, informează AFP.

Kvitova s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră și 25 de minute.

În celălalt meci din grupa roșie, Serena Willams (SUA), cap de serie numărul unu, a trecut, cu scorul de 6-3, 6-1, de Angelique Kerber (Germania), a opta favorită.

În primul meci al zilei, Victoria Azarenka (Belarus), cap de serie numărul 2, a învins-o, în grupa albă, cu scorul de 7-6 (7/4), 6-2, pe Sara Errani (Italia), a șasea favorită a competiției.

Mediafax

Publicat: 22 10. 2013, 23:19
Actualizat: 22 10. 2013, 23:20