Petra Kvitova ar putea reveni în circuit la Roland Garros. Anunțul făcut de cehoaică după 5 luni de la un incident care i-a marcat viața
- Petra Kvitova, fost număr 2 mondial, le-a oferit în sfârșit o veste bună fanilor. După 5 luni de la momentul teribil pe care l-a trăit când un hoț a rănit-o grav în propria locuință, cehoaica spune că s-ar putea întoarce pe teren în luna mai, la Roland Garros.
Sportiva care în decembrie 2016 a suferit răni severe la terminațiile nervoase și la degetele mâinii cu care servește, după ce un hoț a atacat-o cu un cuțit, se simte din ce în ce mai bine, fapt pentru care s-a înscris la turneul de la Roland Garros (28 mai – 11 iunie)! Chiar dacă nu este sigură că se va recupera complet până la data începerii competiției de Grand Slam, Petra a dezvăluit că se află pe drumul cel bun din punctul de vedere al stării de sănătate.
„Vreau să vă aduc o informație îmbucurătoare. Numele meu va apăra pe lista jucătoarelor de la Roland Garros. Am înregistrat progrese în ceea ce privește recuperarea, așa că sper să profit de ocazie și să evoluez la unul dintre turneele mele favorite. Din păcate, prezența mea la Paris nu este o certitudine, dar voi rămâne pozitivă și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a juca acolo”, a scris jucătoarea de 27 de ani pe Instagram.