Petra Kvitova, derutată de amânarea multor turnee de tenis: „Nu știu pentru ce mă antrenez. Nu am motivație”

Jucătoarea de tenis Petra Kvitova, locul 12 WTA, s-a întors fără motivaţie pe terenul de tenis, profitând de o relaxare a restricţiilor din ţara ei natală, Cehia, impuse din cauza pandemiei de coronavirus, informează lefigaro.fr.

Hoțul care a înjunghiat-o pe Petra Kvitova și-a aflat pedeapsa! Decizia exemplară luată azi de un tribunal din Cehia

„E foarte negativ totul”

„Sincer, este foarte ciudat, am motivaţie zero, nu ştiu pentru ce vreau să mă antrenez. Încerc doar să mă menţin în formă.

Nu voi juca pe zgură, deoarece turneul de la Roland Garros a fost amânat. Turneul de la Wimbledon a fost anulat, deci nu se pune problema să joc pe iarbă. Vom vedea ce se va întâmpla cu restul sezonului, dacă vom juca din nou sau nu.

Este foarte negativ, dar mă concentrez mereu asupra părţii frumoase a vieţii. Ca multe jucătoare din circuit, eu petrec mult timp călătorind în străinătate, aşa că profit de faptul că sunt acasă”, a declarat dubla câştigătoare a turneului de la Wimbledon, într-o înregistrare video publicată de clubul ei, Sparta Praga.

Petra Kvitova și un moment dureros. A refuzat să stea față în față cu omul care i-a marcat viața, apoi a povestit calvarul: „Mi-a pus cuțitul la gât”. Adevăratul motiv pentru care finalista AO 2019 ratează meciul cu România?

Guvernul ceh a decis ca, începând de marţi, să permită activităţi sportive în aer liber, cu respectarea distanţei de doi metri şi nu în grupuri mai mari de două persoane, notează News.ro.

În Cehia sunt înregistrate aproape 5.000 de cazuri de Covid-19 şi 88 de decese.

Publicat: 08 04. 2020, 06:48