Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, în vârstă de 27 de ani, va reveni în circuitul WTA la Roland Garros, după ce a fost atacată cu un cuțit în propria locuință, în decembrie 2016, și s-a declarat fericită că poate juca din nou, informează Associated Press.
Kvitova va juca la Openul francez la doar două luni după ce a reluat antrenamentele în urma incidentului petrecut în decembrie 2016. Fostul număr 11 mondial a ratat tot sezonul din cauza accidentării la mâna stângă. Recuperarea sa a decurs într-un ritm mult mai rapid față de așteptările medicilor.
„Știam vă această zi va veni. Sunt foarte fericită că visul a devenit realitate chiar aici. Nu a fost ușor, dar mă bucur că am trecut peste și pot juca tenis din nou”, a declarat Petra Kvitova, conform AP. În legătură cu atacul din luna decembrie, cehoaica s-a rezumat să spună: „Nu am dormit bine câteva zile după indicent„. Anchetatorii nu-i permit acesteia să vorbească despre faptele petrecute, ancheta fiind încă în desfășurare.
Petra Kvitova este dublă câștigătoare a turneului de la Wimbledon, în 2011 și 2014, iar cea mai bună clasare a sa a fost locul 2 WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER