Petra Kvitova s-a ținut de glume înaintea semifinalei cu Sorana Cîrstea de la Miami! Ce a spus despre antrenorul și iubitul ei: „Ar putea vorbi întruna despre asta!”

Meciul dintre Sorana Cîrstea (România, 74 WTA) și Petra Kvitova (Cehia, 12 WTA), din semifinale la Miami Open, se anunță plin de tensiune, însă adversara sportivei noastre a fost foarte relaxată la conferința de presă.

Petra Kvitova a glumit pe seama antrenorului Jiri Vanek, care îi este și logodnic campioanei din Cehia, înaintea duelului cu Sorana Cîrstea, contând pentru calificarea în finala turneului WTA 1000 de la Miami.

Petra Kvitova s-a ținut de glume înaintea semifinalei cu Sorana Cîrstea de la Miami! Ce a spus despre antrenorul și iubitul ei: „Ar putea vorbi întruna despre asta!”

Petra Kvitova a glumit că antrenorul ei, Jiri Vanek, cu care este și logodită, ar avea multe de spus despre părțile dificile ale antrenamentelor ei. Dubla campioana de la Wimbledon recunoaște că este o jucătoare greu de antrenat, iar acest lucru îi dă mari bătăi de cap lui Vanek.

„Cred că este o întrebare bună (n.r. – despre aspectele dificile ale antrenamentelor) pentru el și ar putea să fie aici două ore și să vorbească întruna despre asta”, a glumit Petra, potrivit Sportskeeda. „Deci pot spune că nu-mi plac antrenamentele! Asta este probabil cea mai mare provocare pentru el, că nu poate antrena cu adevărat ceea ce își dorește”, a adăugat adversara Soranei Cîrstea.

Vanek și Kvitova s-au logodit în luna august a anului trecut, când antrenorul ceh, care a jucat și el tenis profesionist, a cerut-o în căsătorie pe Petra în locul ei preferat, la Wimbledon. Cei doi lucrează împreună din anul 2016.

Sorana Cîrstea și Petra Kvitova, față în față pentru a 11-a oară

Petra Kvitova este jucătoarea cu care Sorana Cîrstea s-a confruntat de cele mai multe ori în carieră (10) și cea împotriva căreia românca a pierdut cele mai multe meciuri (6), la egalitate cu Agnieszka Radwanska (Polonia) și Sara Errani (Italia). Scorul întâlnirilor directe dintre Cîrstea și Kvitova este 6-4 în favoarea Petrei.

Sorana Cîrstea se duelează din nou cu Petra Kvitova, vineri, de la ora 22:00, în semifinalele turneului de la Miami! Elena Rybakina (Kazahstan, 7 WTA) este calificată deja în finală, așteptându-și adversara din meciul Cîrstea – Kvitova.

Deși nu are un CV la fel de impresionant ca al cehoaicei, Sorana Cîrstea este capabilă să obțină o nouă victorie mare la Miami. Nivelul de joc arătat de „Sori” în SUA a uimit pe toată lumea: după ce a răpus jucătoare precum Fernanda Contreras Gomez (Mexic, 179 WTA), scor 7-6(6), 6-2 în runda inaugurală, Caroline Garcia (Franța, 4 WTA), scor 6-2, 6-3 în turul secund, Karolina Muchova (Cehia, 55 WTA), cu 7-5, 6-1 în turul trei, și Marketa Vondrousova (Cehia, 103 WTA), 7-6(3), 6-4 în optimi, Sorana Cîrstea a produs un șoc în sferturi: 6-4, 6-4 cu Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA).

Publicat: 31 03. 2023, 21:02