În semifinalele de la s’Hertogenbosch, românca momentului în tenis, Alexandra Dulgheru (32 WTA), a dat ochii, pentru prima dată în carieră, cu favorita din copilărie, belgianca Justine Henin (18 WTA). Fostul lider mondial n-a avut milă: 6-2, 6-2 în 64 de minute de joc.
Partea plină a paharului e generată de mai multe aspecte: „Piti” a promovat în premieră în penultimul act al unei competiții pe iarbă, la doar al doilea turneu jucat pe o astfel de suprafață, una care lipsește cu desăvârșire în România. Iar punctele adunate în Olanda (130) o vor propulsa de luni, în premieră, între primele 30 de jucătoare ale lumii! Mai mult, o eventuală calificare în finala de azi a openului Unicef i-ar fi accentuat doza de oboseală. Dar acum, perioada de refacere pentru runda inaugurală a Grand Slamului londonez, unde o va întâlni pe Kimiko Date, e suplimentată cu 24 de ore! Un detaliu care poate cântări enorm în duelul cu japoneza de 40 de ani, o întruchipare a tenacității, dârzeniei și longevității.
WIMBLEDON primul tur Dulgheru (32 WTA) – Date (Jap/64 WTA) Cîrstea (57 WTA) – Kvitova (Ceh/61 WTA) Gallovits (91 WTA) – Bacszinski (Elv/39 WTA) Olaru (115 WTA) – Cornet (Fra/78 WTA) Niculescu (139 WTA) – Dulko (Arg/42 WTA) Hănescu (37 ATP) – Kuznețov (Rus /272 ATP)
IMAGINEA ZILEI | SOR-ANNA Cîrstea și Ivanovic, perfecte pentru Fashion TV. Imaginea e surprinsă la petrecerea ce precedă turneul de la Wimbledon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER