„Este a doua oară când sunt aici, am mai fost înainte de French Open în acest an. Bucureștiul este un oraș frumos, oamenii sunt minunați. Am făcut niște antrenamente la munte și acum ne pregătim aici. Totul decurge bine, o cunosc destul de bine pe Simona. Ne cunoaștem din ianuarie, când am urmărit-o la antrenamente și la meciurile de la Australian Open. Prin programul Adidas, lucrăm împreună de nouă luni, îmi știe tehnicile, și ce fel de așteptări am de la jucători, ea muncește din greu. Anul viitor va fi unul minunat. Este clar că Serena este cea mai bună din lume în acest moment, dar mai sunt mai multe sportive în spatele ei, de aceea Simona trebuie să muncească mult, să fie tot mai bună. În tenis singurul lucru pe care îl poți controla este cât de mult muncești, cât de mult încerci când ești pe teren. Scopul meu este să-și îmbunătățească jocul, asta este treaba mea și dacă nu se întâmplă așa ceva, atunci este vina mea”, a declarat Cahill.
Darren Cahill a afirmat că Simona Halep este admirată de fanii din întreaga lume pentru felul în care luptă. „Simona este o persoană minunată, atât în teren cât și în afara lui. Are o inimă mare și cred că de asta oamenii, nu doar din România, ci din întreaga lume, o admiră, o urmăresc cu plăcere. Le place stilul ei de a juca, felul în care luptă. A făcut lucruri remarcabile în ultimii 3-4 ani și sperăm ca în 2016 să continue să-și îmbunătățească jocul, să facă încă un pas înainte și să ajungă în poziția de a câștiga turnee mari”, a precizat Cahill.
Cahill crede că Halep trebuie să fie foarte bine pregătită pentru a putea câștiga un Grand Slam: „Scopul nostru este să o pregătim cât de bine putem, să fim siguri că va presta cel mai bun tenis… Pentru a câștiga un Grand Slam trebuie să fii pregătit, să fii sănătos, trebuie să câștigi șapte meciuri în fața a șapte adversari puternici și ma ai nevoie și de un pic de noroc. De asta cred că Serena a obținut anul trecut rezultate incredibile, deoarece deși nu a prestat cel mai bun tenis. Un turneu major nu poate fi câștigat decât cu muncă multă. Eu vreau să mă asigur că va câștiga un turneu major și de aceea muncim la aspectele pe care le stăpânește foarte bine”.
Darren Cahill participă la Gala Tenisului Românesc, unde mai sunt prezenți printre alții Simona Halep, Horia Tecău, omul de afaceri Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER