Poveste din Dallas: un ucrainean a încercat să dea cu reverul, dar a ieșit o fază de cascadorii râsului. „Așa se trântește un meci”, titrează DW. Cât s-a pariat pe meci
Denys Molchanov are 27 de ani, reprezintă Ucraina în circuitul ATP, deși s-a născut la Chișinău, și vorbește în egală măsură rusa și româna, potrivit profilului de pe site-ul oficial ATP. O partidă de la turneul Challenger din Dallas, Statele Unite, l-a făcut celebru luni: Denys a reușit să atragă atenția fanilor sportului alb cu o prestație în care s-a făcut pur și simplu de râs, taxată dur: „ar trebui să concureze la Oscar” sau „are nevoie de un antrenor mai bun pentru actorie”, au curs acuzațiile de non-combat și blat. „Show-ul” a durat o oră și 41 de minute, iar Denys Molchanov a pierdut meciul 7-5, 2-6, 3-6, împotriva argentinianului Velotti..
Ucraineanul (locul 174 ATP la startul turneului) a oferit puncte pe bandă rulantă adversarului său, argentinianul Agustin Velotti, un jucător cu cinci ani mai tânăr și un clasament cu peste 100 de locuri mai slab. Momentul culminant: un punct pe propriul serviciu, din timpul decisivului, în care, la a doua lovitură din raliu s-a prăvălit pe teren, trimițând racheta la metri buni spre careul de serviciu. În plus, Velotti a urcat la 80% șanse la câștigarea meciului conform cotelor de pariuri deși tocmai pierduse primul set, demonstrează sportdw.com.
1.040 dolari a primit Molchanov pentru prezența pe tablou, în primul tur.
Pe 5 ianuarie 2015, Denys Molchanov a atins cea mai înaltă poziție în clasamentul ATP: locul 169. Potritrivit analizei cotelor oferite de site-urile de pariuri, autorul articolului evidențiează evoluția șanselor la câștigarea partidei atribuite fiecărui jucător pe parcursul meciului: înaintea primului punct, Molchanov era creditat cu șanse între 56,5% și până la 61,3% la câștig, dar după ce și-a adjudecat primul set, cu 7-5, adversarul său a urcat de la 48,3% șanse de câștig, la 75,2% șanse la victorie și chiar la 93,5%, după un prim game al setului doi câștigat cu serviciul de argentinian.
Jurnaliștii DW SPORT prezintă graficul sumelor pariate pe Velotti: 230.000 de lire sterline (peste 1.341.000 lei), înainte ca argentinianul să se fi aflat vreun moment la conducerea meciului. Cota sa coborâse la 1,09, adică șanse de 91% la câștigarea meciului. Sursa: .sportdw.com
600.000 de lire sterline (peste 3,5 milioane RON și 795.000 de euro) s-au pariat, până la finalul meciul pe această partidă din turul 1 al turneului Challenger din Dallas, un turneu la startul căruia regăsim nume familiare, precum Denis Kudla (americanul care în urmă cu două săptămâni făcea spectacol împotriva spaniolului Feliciano Lopez, la Australian Open, servind pentru meci, în setul decisiv și având mingi de meci împotriva ibericului care s-a impus în final cu 10-8), Mikhail Kukushkin (principal favorit, elimmiat însă în primul tur de Alex Kuznetsov) sau Tim Smyczek, cel care l-a împins în cinci seturi pe Rafael Nadal, tot la Australian Open. Volumul total de bani pariați pe meciurile din turul 1 al turneului Challenger din Dallas este 900.000 de lire sterline, potrivit footsoldiersoftennis.com, două treimi din acești bani fiind pariați pe un singur meci.
Victor Hănescu este singurul român prezent pe tabloul principal de la Dallas, un turneu care îi asigură campionului un cec de 14.100 de dolari