Povestea lui Ungur s-a încheiat. Românul a fost eliminat în primul tur la Roland Garros, după ce a pierdut în trei seturi cu Igor Sijsling

Adrian Ungur și-a consumat toate cartușele la turneul de Grand Slam de la Roland Garros în calificări. După ce a obținut trei victorii cu Smyczek (SUA), Fucsovics (Ungaria) și Tiafoe (SUA), jucătorul român a fost eliminat în primul tur pe tabloul principal la French Open.

Adrian Ungur a pierdut destul de clar partida cu olandezul Igor Sijsling, ajuns la rândul lui pe tabloul principal după ce a evoluat în calificări. Românul clasat pe locul 204 în ierarhia mondială a câștigat doar 9 game-uri, fiind învins în mai puțin de 2 ore de joc. Igor Sijsling s-a impus cu 6-1, 6-2, 7-6 (5).

Reprezentantul țării noastre a avut o tresărire doar în setul trei, când de la 1-5 a trecut în avantaj, scor 6-5, și chiar a fost foarte aproape să câștige și setul. Adversarul a reușit însă să împingă setul într-un tiebreak, pe care l-a și câștigat cu 7-5.

Din punct de vedere al greșelilor neforțate și al mingilor câștigătoare, raportul a fost cât de cât echilibrat între cei doi jucători. Adrian Ungur a pierdut meciul în primul rând la serviciu, care nu i-a funcționat așa cum ar fi vrut. Pe primul serviciu, românul a câștigat numai 55% din puncte.

Adrian Ungur își ia, așadar, la revedere de la Roland Garros chiar din prima zi, dar cu un premiu în valoare de 30.000 de euro.

Publicat: 22 05. 2016, 14:06
Actualizat: 22 05. 2016, 14:07