Preambul perfect pentru Turneul Campionilor. Semifinale de vis la Paris, în ultimul turneu Masters din 2013

Semifinale de vis la Paris, acolo unde se desfășoară ultimul turneu Masters al anului. Nadal, Djokovic, Ferrer – primii trei capi de serie – au acces în „careul de ași”, lor alăturându-li-se Roger Federer.

Pentru prima dată în 2013, Federer și Djokovic vor fi față în față, într-un adevărat blockbuster. Elvețianul (campion în 2011) a trecut în sferturi de Juan Martin del Potro, scor 6-3, 4-6, 6-3, într-o reeditare a finalei de duminică, de la Basel, câștigată de argentinian. De partea cealaltă, Nole (învingător la Paris în 2009) a avut o misiune mult mai ușoară, eliminându-l pe compatriotul lui FedEx, Stanislas Wawrinka, scor 6-1, 6-4, în 82 de minute.

Dacă fotoliul de lider ATP pare în acest moment departe pentru sârb, acesta speră să termine înaintea lui Nadal în clasamentul pe anul în curs. Pentru a rămâne în cărți, Nole (65 victorii – 9 înfrângeri în 2013) trebuie să câștige în Capitala Franței.

Roger e probabil la cel mai slab sezon din ultimii 10 ani, dar încă rămâne omul de bătut la orice turneu. Asta pentru că e Federer, pentru că are 17 GS-uri în palmares și o carieră impresionantă în spate. Nu poți să îl subestimezi, pentru că acest lucru îți poate fi fatal. Sper să continuu să joc așa cum am făcut-o cu Stan (n.r.Wawrinka) și să îmi ridic chiar nivelul în momentele importante ale partidei„, a declarat, la conferința de presă de după meciul din sferturi, Djokovic.

De partea cealaltă, Federer consideră că are toate atu-urile necesare pentru a produce surpriza. „Am încredere. În urmă cu patru luni, nu eram foarte sigur că aș putea să îl înving pe Nole. Acum am ajuns să cred din nou în mine și simt că pot să câștig. El are un an impresionant, dar dacă voi fi suficient de agresiv lucrurile nu pot fi altfel decât pozitive. Abia aștept confruntarea.„, a punctat și elvețianul.

De notat că prin victoria contra lui Del Potro, Federer a bifat abia al doilea succes al sezonului în fața unui jucător clasat în top 5 ATP.

16-13 este palmaresul întâlnirilor directe Federer – Djokovic, cu sârbul învingător în 7 dintre ultimele 10 partide.

Un iberic în finală. Cel mai probabil, Rafa

Favorit numărul unu, Rafael Nadal nu a avut emoții în sferturi cu Richard Gasquet, pe care l-a eliminat în doar 67 de minute cu un categoric 6-4, 6-1. Tenismanul din Manacor este în căutarea celui de-al 26-lea titlu de Masters (este deja recordman all time în această privință) și are șansa să bifeze un nou record, dacă se va impune la Paris: poate deveni primul om din istorie cu 6 Masters-uri câștigate într-un singur sezon.

Calificarea în finală pare o formalitate, Nadal urmând a-l întâlni pe compatriotul David Ferrer (care a revenit ireal în sfertul cu Tomas Berdych, pe care l-a învins cu 4-6, 7-5, 6-3), în fața căruia are un record impresionant: 20-4. Mai mult, din 2007 până în prezent Ferrer a reușit o singură dată să îl învingă pe Rafa, în 2011, când actualul număr 1 mondial abia revenea după o accidentare.

Sunt într-o formă foarte bună. Am lovit de câteva ori incredibil cu forehand-ul, de pe linia de fund. Această armă mi-a făcut meciul mai ușor, Richard fiind întotdeauna un adversar redutabil. E un turneu grozav, unde au fost prezenți atâția jucători de top, sunt fericit să fiu în semifinale„, a explicat Nadal, după partida contra lui Gasquet.

În urma rezultatelor de la Paris, se cunosc și cei 8 tenismani care vor participa la Turneul Campionilor de la Londra. Raonic, Tsonga și Gasquet se luptau pentru ultimul loc, dar primii doi au ieșit prematur din competiție.

Iată sportivii calificați

Rafael Nadal – la a șasea prezență la Turneul Campionilor

Novak Djokovic – campionul en-titre

David Ferrer – finalist în 2007

Del Potro – finalist în 2009

Tomas Berdych – la a patra prezență consecutivă

Roger Federer – de 12 ori prezent la competiția care are loc în mod tradițional la finalul sezonului, elvețianul este și recordman: s-a impus de 6 ori – 2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011

Stanislas Wawrinka – pentru prima oară între cei mai buni opt

Richard Gasquet – la prima prezență din 2007

*Andy Murray, ocupantul poziției a treia, nu va participa din cauza unei accidentări

Publicat: 02 11. 2013, 09:48
Actualizat: 02 11. 2013, 17:44