Simona Halep (1 WTA) și Angelique Kerber (16 WTA) se vor întâlni joi dimineață, în jurul orei 07:00, în cel mai așteptat meci de la Australian Open, iar nemțoaica fostă lider mondial a dezvăluit ce tactică a pregătit pentru partida contra constănțencei.
Două jucătoare cu stiluri relativ apropiate, Kerber și Halep s-au întâlnit de opt ori în ultimii șapte ani și și-au împărțit victoriile, dar semifinala de la Australian Open e cel mai important meci în care vor sta față în față. Pentru asta, Kerber a dezvăluit că a pregătit câteva mici schimbări în jocul său.
Imposibil de depășit de către americanca Madison Keys, finalista de la US Open 2017, Kerber a vorbit, la conferința de presă de după succesul scurt din sferturi, 6-1, 6-2, despre avantajele sale, despre istoria întâlnirilor directe cu Simona, dar și despre tactica pe care vrea s-o pună în practică joi dimineață: „Contra Simonei mă așteaptă un meci lung, cu schimburi prelungite. Am jucat de multe ori împotriva ei, fiecare meci a fost greu, iar rezultatul a fost de fiecare dată strâns. Nu contează împotriva cui joc, eu nu fac decât să mă uit la mine. Știu că sunt foarte bună în defensivă, iar asta mă face să mă simt puternică. Pot alerga mult, pot pune multe mingi înapoi, dar știu că pot fi și agresivă. Lucrez la asta la antrenamente și vreau să se vadă și în meciuri
Mă mișc bine în teren, returnez multe mingi, dar vreau ca game-urile să fie în mâinile mele și când mă aflu la primire. Vreau să lovesc mai puternic și să fiu mai agresivă”, a spus Kerber, la scurt timp după ce i-a cedat doar trei game-uri lui Keys.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER