Premieră pentru tenisul feminin românesc: Simona Halep va ocupa de luni locul 5 sau 6 WTA

Premieră pentru tenisul feminin românesc: Simona Halep va ocupa de luni locul 5 sau 6 WTA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep va ocupa, începând de luni, locul 5 sau 6 mondial, o performanță ce nu a mai fost reușită de nici o jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975.

Prin victoria reușită marți, în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells și prin eliminarea jucătoarei cehe Petra Kvitova în aceeași fază, Halep, acum pe locul 7 WTA, și-a asigurat cel puțin poziția a șasea în clasament și mai poate urca până pe cinci, în funcție de următoarele ei rezultate la competiția californiană, dar și de cele ale sportivei Jelena Jankovici din Serbia.

Halep, cap de serie numărul 6, a învins-o, marți, cu scorul de 6-2, 1-6, 6-4, pe Eugenie Bouchard (Canada), cap de serie numărul 18 și poziția 19 în ierarhia mondială.

Dintre jucătoarele calificate în optimi, numai Jelena Jankovici și Petra Kvitova puteau să pună în pericol ascensiunea româncei în ierarhia WTA. Jankovici, locul 8 WTA, a trecut și ea în sferturi, după victoria obținută, cu scorul 6-3, 6-1, în fața danezei Caroline Wozniacki. Însă Kvitova, locul 9 WTA, s-a oprit în optimi, fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-2, de Dominika Cibulkova din Slovacia.

Pentru a ajunge pe locul 5 WTA, maximum realizabil la Indian Wells, Simona Halep trebuie să aibă cel puțin același parcurs în competiție ca Jankovici. Cele două sportive se pot întâlni în semifinale, dacă românca o va învige în sferturi pe jucătoarea australiană Casey Dellacqua, 29 de ani, locul 78 WTA, și dacă Jankovici va trece de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA.

La 24 februarie, Simona Halep a ocupat în premieră locul 7 în ierarhia mondială, egalând cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanță realizată de Irina Spîrlea din 1997.

Women’s Tennis Association, asociația jucătoarelor profesioniste de tenis, a luat naștere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975.

WTA reunește astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de țări, care concurează anual în 54 de turnee WTA și patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de aproximativ 120 de milioane de dolari.

Competiția de la Indian Wells (California, SUA), cea mai mare după cele de Grand Slam, este de categorie Premier Mandatory și are premii totale de aproape 6 milioane de dolari. Câștigătoarea acestui turneu este recompensată cu un milion de dolari și cu o mie de puncte WTA. Tabloul principal de simplu cuprinde 96 de jucătoare, cu 32 de capi de serie.

Meciurile se dispută pe hard la Indian Wells Tennis Garden, o bază sportivă de 360.000 de metri pătrați, cu o arenă centrală de 16.100 de locuri, a doua din lume din punct de vedere al capacității, după Arthur Ashe Stadium de la Flushing Meadows, New York (peste 22.500 de locuri).

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×