Prima declarație a Simonei Halep, după finala de la Sofia: „A fost extraordinar! Le mulțumesc tuturor celor care au venit să mă susțină!”

Simona Halep a câștigat al 6-lea trofeu din acest an, după ce s-a impus cu 2-6, 6-2, 6-2 în fața Samanthei Stosur, în finala Turneului Campionilor de la Sofia. Cu vitrina plină după acest an, tenismena de 22 de ani spune că are nevoie de o vacanță. Simona și-a făcut însă strategia pentru următorul sezon și spune că vrea să repete performanțele din acest sezon, dar și să atace turneele mari.

Halep le-a mulțumit suporterilor români care au mers la Sofia să o încurajeze, dar și lui Ilie Năstase, cel care a fost în tribune la această finală.

„A fost un turneu extraordinar pentru mine, îmi doream foarte mult să câștig. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit să mă susțină. Vreau să le mulțumesc prietenilor și familiei și lui Ilie Năstase, care a venit să mă susțină. Vreau să mă bucur de momentul ăsta, apoi să iau o vacanță și să mă relaxez. Sper să fac meciuri bune la anul, la fel ca în acest sezon. Vreau să joc bine și în Australia„, a spus Halep, conform Sport.ro
 

Publicat: 03 11. 2013, 22:10
Actualizat: 03 11. 2013, 22:11