Turneul de la Wimbledon a început să facă primele victime la nivel înalt, jucătoarea din Top 5 WTA părăsind competiția foarte devreme.
Jucătoarea americană Jessica Pegula, numărul 5 mondial, a fost eliminată în turul al doilea al turneului de Mare Şlem la Wimbledon de chinezoaica Wang Xinyu.
Ea a cedat în trei seturi, scor 6-4, 6-7 (7/9), 6-1, cedând lamentabil în setul decisiv. Jessica Pegula a suferit acest eşec chiar pe 4 iulie, de Ziua Națională a Americii, și este prima jucătoare din Top 5 WTA care părăsește competiția.
Pentru Jessica Pegula, eșecul de la Wimbledon va fi urmat de o cădere în clasamentul WTA. Anul trecut, americanca jucase sfert de finală și din această cauză va pierde puncte importante în clasament.
Wang Xinyu, locul 42 WTA, nu mai învinsese niciodată o adversară din Top 10 și va juca în runda următoare cu britanica Harriet Dart (100 WTA).
România nu mai are nicio reprezentantă pe tabloul principal de la Wimbledon. Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu și Jaqueline Cristian, sportivele noastre aflate în Top 100 WTA au fost eliminate în primul tur, în vreme ce Anca Todoni, marea surpriză, a cedat în runda secundă.
Anca Alexia Todoni, aflată la prima experiență pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, a eliminat-o pe Olga Danilovic, dar a cedat ulterior în fața americancei Coco Gauff.
Pe tabloul principal al turneului masculin, Novak Djokovic, numărul 2 mondial, a urcat anevoios în turul al treilea. El l-a învins în patru seturi, 6-3, 6-4, 5-7, 7-5, pe britanicul Jacob Fearnley.
Novak Djokovic a avut destul probleme în ultimele două seturi în faţa unui jucător în vârstă de 22 de ani, locul 277 ATP, beneficiar al unui wild card.
Nole a fost operat la genunchiul drept în urmă cu aproximativ o lunăși încă nu e în apele lui. Următorul său adversar va fi australianul Alexei Popyrin (47 ATP).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER